Escrocherii de proporții cu „înlăturarea aurei negative”. O „clarvăzătoare” riscă până la 15 ani de pușcărie

Escrocherii de proporții cu „înlăturarea aurei negative”. O „clarvăzătoare” riscă până la 15 ani de pușcărie

Potrivit probatoriului acumulat, în intervalul anilor 2014-2017, învinuita, împreună cu fiica sa, şi-au promovat prin Internet capacităţile extrasensoriale, susţinând că au puteri miraculoase de vindecare sau că pot să-i ajute pe oameni să-şi găsească fericirea.

Persoanele interesate erau invitate la domiciliul învinuitelor, unde prin înşelăciune, erau determinate să achite câte 100 de lei pentru o „primă şedinţă de vindecare”. Ulterior, prin metode psihologice specifice de manipulare acestea dobândeau bunurile victimei pe care, în caz de refuz, o amenințau cu decesul copiilor sau alte consecințe grave pentru familia acesteia.

Astfel, în acest mod, potrivit probatoriului, învinuitele au dobândit de la o femeie bunuri de peste 380 mii lei. Mai mult decât atât, fiind presată psihologic de către învinuite de „înlăturare a aurei negative”, victima a împrumutat, în repetate rânduri, sume mari de bani de la bancă, dar şi de la rude, ascunzând destinaţia adevărată a împrumutului.

În prezent, inculpata se află în arest la domiciliu, iar dacă va fi recunoscută vinovată, ea riscă de la 8 până la 15 ani închisoare, cu obligarea de a restitui victimei bunurile dobândite ilicit.

Procurorii, de comun cu Direcţia Poliţie a capitalei, continuă urmărirea penală în privinţa fiicei inculpatei, care este anunţată în căutare, dosarul în privinţa acesteia fiind disjuns într-o procedură separată.

Procuratura nu exclude că în urma escrocheriilor inculpatelor au avut de suferit mai multe persoane, de aceea, îndeamnă victimele să se adreseze organelor de drept.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.