
„Poate nici mie nu-mi place de Ilan Șor”. Candu a vorbit la Washington că „lucrurile se mișcă” în legătură cu frauda bancară
Speakerul Andrian Candu afirmă că autoritățile au identificat deja 90% din activele furate în urma fraudei bancare, iar în cazul lui Ilan Șor trebuie să fie respectată buchia legii. Declarațiile au fost făcute de Candu la o ședință în cadrul Consiliului Atlantic.
・
Potrivit președintelui Parlamentului, în R. Moldova deja sunt „mai mult de 45 de dosare penale pornite pe persoane în cazul furtului miliardului”.
„Unii sunt sub urmărire penală, alții sunt deja condamnați. Au fost urmărite 90% dintre activele furate. Acum rămâne să recuperăm banii, iar aici în joc intră diferite jurisdicții și comisii rogatorii. Lucrurile se întâmplă! Poate mai lent decât ne-am dori, e adevărat, dar se întâmplă”, dă asigurări Candu.
El a prezentat experților de la Consiliul Atlantic cazul Șor.
„El a fost condamnat de prima instanță, dar potrivit justiției moldovenești, care este ca orice sistem judecătoresc european, decizia primei instanțe nu este executabilă. Nu poți opri o persoană și să o pui la pușcărie după decizia primei instanțe. Trebuie de mers la Curtea de Apel, altfel vom fi blamați și vom pierde cazul la CtEDO pentru că am încălcat art.7. Poate nici mie nu-mi place de Ilan Șor, nici cum se poartă și nici cum se promovează. Dar ar trebui oare să schimbăm legea din cauza lui Șor?”, s-a întrebat Andrian Candu.
Amintim că Ilan Șor, principalul figurant în frauda bancară, potrivit raportului Kroll, a fost condamnat în prima instanță la șapte ani şi șase luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat că ar fi obţinut prin înşelăciune peste cinci miliarde de lei de la BEM, pe care i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii off-shore. Ulterior, dosarul său a fost transferat de Curtea de Apel Cahul.
Dosarul lui Ilan Șor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul după aproape opt luni de blocaj la Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău. Dosarul a fost transmis la Cahul după ce președintele Curții de Apel Chișinău a invocat că în instanța pe care o conduce și care numără 56 de magistrați, dintre care 21 fac parte din Colegiul penal, nu sunt decât doi judecători compatibili pentru examina cauza.