„Nu-i va salva de terorismul politic”. Cum au discutat deputații un proiect de lege care le interzice funcționarilor publici să fie membri de partid

„Nu-i va salva de terorismul politic”. Cum au discutat deputații un proiect de lege care le interzice funcționarilor publici să fie membri de partid

Funcționarii publici ar putea să nu mai fie membri ai partidelor politice. Cel puțin asta prevede un proiect de lege propus de patru deputați PCRM, în luna iulie. Deputații fac referire la un raport Promo-LEX care arată că 80% din funcționarii publici sunt supuși presiunilor venite din partea partidelor politice. La distanță de două luni de la înregistrare, proiectul a ajuns pe masa deputaților din comisia educație, cultură și mass-media și, deși deputații i-au dat undă verde de discuții în plenul Parlamentului, unele voci din comisie afirmă că proiectul nu va mai ajunge să fie aprobat. 

În luna iulie a anului curent, patru deputați comuniști - Vladimir Voronin, Elena Bodnarenco, Alla Mironic și Maria Postoico - au propus ca funcționarii publici să nu mai poată face declarații în favoarea sau defavoarea partidelor politice sau a altor organizații social-politice, dar și să fie membri de partid.

Săptămâna aceasta, documentul a fost prezentat la comisia parlamentară educație, cultură, tineret și mass-media. Actul a fost prezentat de unul dintre autori - Elena Bodnarenco.

„Dragi colegi, vreau să vă reamintesc că o serie de funcționari publici deja nu pot fi membri de partid. E vorba despre cei din domeniul impozitelor, vămii, poliției de frontieră și a structurilor militare. Cu ce se deosebește atunci un asemenea funcționar public de cel care muncește la primărie sau în guvern? Turismul politic a atins cote maxime în R. Moldova. Ați putea să mă întrebați de ce nu am venit cu asemenea idee pe timpul guvernării comuniste, dar venim acum cu acest proiect. Funcționarul public trebuie să se conformeze statului, nu partidului. Nu este normal ca funcționarul public să se teamă să-și piardă munca din cauza schimbărilor la putere”, a argumentat deputata Elena Bodnarenco.

Proiectul a trezit discuții, acuzații și chiar glume printre deputații din ședință.

„Trebuie de susținut aceste proiect. E de groază acum când dacă nu este membru al PD, ești dușmanul poporului. Dar mai este o problemă. Silvia Radu e independentă, ați înțeles? Ați văzut ce e de independentă? Ei găsesc cum să manevreze”, a comentat deputata PLDM, Maria Ciobanu.

„Doamna deputat, eu sunt de acord ca funcționarii să nu fie membri de partid. Dar noi toți purtăm răspundere pentru situația actuală. În toate guvernările au fost așa situații. Era bine să realizăm chestia asta și să nu folosim duble standarde”, a răspuns președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.

„În linii generale, ideea e corectă. Dar dacă ești „băiat de treabă”, poți impune pe cineva să lucreze pentru tine și fără apartenență politică. Te duci și îi spui că dacă nu-i place - „valea din funcție”. Noi putem adopta legea, dar asta nu-i salvează de terorismul politic”, a comentat liberalul Lilian Carp.

„Ideea este nobilă, dar trebuie să vedem și lista funcționarilor publici”, a completat socialistul Vlad Batrîncea.

Inițiativa a fost avizată de către cei prezenți în discuție și, cel puțin conform procedurii, proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului. Totuși, după ședința comisiei, deputata Maria Ciobanu a sugerat că acesta ar putea să nu mai ajungă în ședința Legislativului, fiind un proiect al opoziției.

„Membrii Comisiei au decis să fie înaintat pentru dezbateri în Parlament. Avizul Guvernului, firește, este unul negativ. Proiectul de lege ar putea să nu mai apară pe agenda parlamentară... „Se schimbă legea”. Mincinoșilor”, a comentat Maria Ciobanu.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal