
Dodon, după decizia CC de suspendare a sa: Pentru toate aceste încălcări vor trebui să plătească
Președintele Igor Dodon a venit cu primul comentariu după cea de-a patra suspendare a sa dispusă de Curtea Constituțională. Șeful statului a declarat că CC „a comis o dublă ilegalitate” și a „neglijat agumentele legale”. Dodon a enumerat, printr-o postare pe Facebook, de ce Silvia Radu nu poate fi numită ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, iar Nicolae Ciubuc - la Agricultură, Dezvoltare Regională și Mediu.
・
Dodon a subliniat că Silvia Radu, ca să devină ministru în domeniu, trebuie să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcţiei publice respective și să fie manager timp de doi ani. „Aceste condiții sînt înaintate pentru orice candidat la orice funcție publică și ar fi straniu ca un ministru responsabil de domeniu, care este funcție de demnitate publică mult mai înalta decît cea de funcționar public, să nu corespundă unor cerințe minime înaintate angajaților săi”, a subliniat Dodon.
Referindu-se la Nicolae Ciubuc, președintele a subliniat că acesta ar avea probleme de integritate.
„Cei de la guvernare ştiu foarte bine despre abaterile penale pe care le-a comis dînsul, dar oricum insistă pe promovarea sa într-o funcţie atît de importantă. Regret că, în loc să stopeze încălcările grave comise de guvernare, Curtea Constituţională dă undă verde promovării lor în continuare. Aceasta ridică mari semne de întrebare privind profesionalismul şi independenţa judecătorilor Curţii. Cei de la putere şi instituţiile pe care le controlează pur şi simplu nu-şi dau seama de gravitatea acţiunilor lor şi de consecinţele ce vor surveni. Însă, mai devreme sau mai tîrziu, pentru toate aceste încălcări vor trebui să plătească. Şi vor răspunde aşa cum prevede legislaţia în vigoare, pe care ei astăzi o încalcă cu atîta neruşinare, promovîndu-şi interesele înguste de partid”, a conchis președintele.
Amintim că astăzi Înalta Curte a dispus suspendarea președintelui Igor Dodon pentru refuzul său repetat de a numi candidaturile propuse de premier în funcțiile de miniștri ai Sănătății și Agriculturii.