Candu afirmă că proiectul care oferă „bonusuri” ofițerilor SIS nu are legătură cu expulzarea profesorilor turci

Candu afirmă că proiectul care oferă „bonusuri” ofițerilor SIS nu are legătură cu expulzarea profesorilor turci

Proiectul care oferă angajaților SIS o serie de înlesniri profesionale și sporuri salariale, „nu are nicio legătură” cu expulzarea profesorilor de la LT „Orizont”, asta deși a fost înregistrat în Parlament a doua zi după operațiune. Potrivit autorului inițiativei, speakerului Andrian Candu, aceasta a fost „o simplă coincidență”.

În primul proiect înregistrat de Candu, Sergiu Sîrbu și Eugeniu Nichiforciuc se propune ca ofițerii SIS să beneficieze, în timpul concediului, de tratament balneosanatorial, cu înlesniri din contul statului, iar ofiţerul de informaţii neasigurat cu bilet de tratament - să primească anual o indemnizaţie bănească, în mărimea unui salariu lunar, „pentru fortificarea sănătăţii”. Pe lângă aceast act, există și cel de-al doilea proiect, care propune ca angajații SIS să primească sporuri salariale „pentru eficiență în asigurarea securității statului”.

Întrebat dacă există vreo legătură dintre expulzare și acest proiect de recompensă pentru ofițerii SIS, Candu a negat.

Publicitate

„Este una dintre prioritățile Guvernului de a reveni la pachetele sociale în privința organelor de drept: poliție, armată și toți care asigură ordinea publică. Guvernul a venit cu proiecte pentru a stabili aceste remunerări. Cu regret, echipa SIS-ului nu au fost inclusă în aceste prevederi. Guvernul ne-a rugat să completăm noi legislația. A fost o simplă coincidență că proiectul a apărut după acea operațiune. Nu are nicio legătură, mai cu seamă că s-a lucrat mult la el înainte de asta”, a comunicat Candu.

Proiectele urmează a fi avizate și votate în plenul Parlamentului.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal