
Studiu CJI: 30% dintre moldoveni nu cunosc termenul „manipulare”. Jumătate dintre ei se informează despre politică de la TV
Consumatorii de media din Republica Moldova continuă să se informeze despre evenimentele social-politice preponderent de la televizor, însă această alegere este aproape să fie egalată de opțiunea pentru sursele online. În același timp, o treime din cei intervievați au spus că nu au încredere în nicio sursă media. Acestea sunt câteva din concluziile unui studiu realizat la comanda Centrului pentru Jurnalism Independent în august – septembrie 2018.
・
Astfel, rezultatele studiului sociologic arată că fiecare al doilea respondent (50%) preferă să caute știri din domeniul social-politic în buletinele TV, iar fiecare al patrulea (25%) – pe portalurile web. La scurtă distanță, urmează preferința pentru rețelele de socializare (17%) și, mult mai rar, preferința pentru radio (6%).
Rugați să reflecte asupra noțiunii de manipulare, peste 60% au spus că știu semnificația acestui cuvânt, în timp ce 30% – că nu o știu. Cel mai des, oamenii se consideră manipulați de către politicieni (44%), de mass-media (37%) și într-o măsură mai mică de biserică (9%). La polul opus, cetățenii moldoveni au cea mai mare încredere în familie și prieteni, despre care cred că îi manipulează cel mai puțin.

De notat că mai mult de jumătate din cei care nu cunosc semnificația termenului de „manipulare” au declarat că se informează din știrile social-politice televizate.
92% din cei intervievați au fost de acord că există propagandă în mass-media din Moldova, față de doar 4% din cei care nu cred acest lucru. Încrederea în presa din alte țări disponibilă pe teritoriul Republicii Moldova este în general scăzută: 17% din consumatori au spus că au multă și foarte multă încredere în mass-media din Rusia, 14% – în presa din alte țări europene și 10% – în cea din România.
Cercetarea a fost realizată la nivel național, în localitățile rurale și urbane, cu excepția celor din regiunea transnistreană, fiind intervievați 803 respondenți în vârstă de peste 18 ani. Metoda de cercetare utilizată pentru realizarea studiului a fost CATI – interviu la telefon cu link on-line la chestionar, iar instrumentul de cercetare l-a constituit chestionarul cu întrebări și răspunsuri predefinite. Studiul are o marjă de eroare ±3,5%. Datele pentru acesta au fost colectate în perioada 26 iulie – 12 august 2018.