Un tsunami puternic a lovit Indonezia, la câteva ore după un cutremur de 7,5 grade

Un tsunami puternic a lovit Indonezia, la câteva ore după un cutremur de 7,5 grade

Un cutremur puternic, de magnitudinea 7,5, a zguduit Insulele Sulawesi, în centrul Indoneziei, a anunţat Institutul american de geofizică USGS, iar informaţii despre eventuale victime încă nu sunt disponibile, relatează AFP.

Cutremurul a afectat centrul insulei, la o adâncime de zece kilometri, la câteva ore după un prim seism, mai slab, care a ucis cel puţin o persoană în aceeaşi regiune. La doar câteva ore după aceste două cutremure, un tsunami puternic a lovit arhipelagul.

Publicitate

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule şi insuliţe care s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tehtonice - indi-pacifică, australiană şi eurasiatică - se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.

Pe 16 decembrie 2004, Indonezia a fost lovită de o serie de seisme devastatoare, între care unul cu magnitudinea de 9,1, pe Insula Sumatra. Acest cutremur a creat un vast tsunami, care a ucis 220.000 de persoane în regiune, dintre care 168.000 în Indonezia.

În 2006, aproximativ 6.000 de persoane au fost ucise într-un violent cutremur, pe Insula Java. Seismul, de magnitudinea 6,3 potrivit USGS, a avut loc într-o zonă populată din sudul marelui oraş universitar Yogyakarta. Catastrofa s-a soldat cu aproximativ 38.000 de răniţi.

Sursa: News.ro

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal