Statul român vrea să achiziționeze un sistem de rachete, ceea ce reprezintă „încă o măsură pentru crearea mijloacelor de descurajare”, a spus Mihai Fifor după întrevederea pe care a avut-o la Washington cu secretarul american al Apărării, James Mattis.
Licitația urmează a fi lansată luni, a precizat ministrul. Boeing se numără printre principalele companii care ar putea obţine contractul estimat la peste 150 de milioane de dolari.
Bateriile ar putea fi instalate la bordul navelor militare pe care România intenționează să le achiziționeze.
Secretarul american al Apărării a salutat eforturile României în sensul modernizării armatei şi suplimentarea bugetului pentru apărare prin asumarea angajamentelor din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.