
Poliția o caută pe femeia care a intrat în casa directoarei Transparency International Moldova
Polițiștii sectorului Ciocana o caută pe femeia care, în luna august a acestui an, a intrat în casa directoarei Transparency International Moldova, Lilia Carasciuc. Oamenii legii o suspectează de furt, deși Carasciuc bănuia că femeia i-ar fi instalat aparate de interceptare în locuință.
・
Carasciuc a declarat polițiștilor că suspecta a venit la ea acasă și, sub pretextul de a-i transmite o sumă de bani, a intrat în apartament. „Văzându-se în locuință și profitînd de neatenția proprietarei, suspecta a sustras mijloace bănești și mai multe bunuri, după care a părăsit apartamentul, plecând într-o direcție necunoscută, astfel, prin acțiunile sale, cauzând victimei un prejudiciu în sumă de 3 350 lei”, se arată în comunicatul poliției.
Oamenii legii au dispus iniţierea unei cauze penale pentru furt. Făptașa riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până 67 500 lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani. Persoanele care au recunoscut femeia din imagini sunt rugate să informeze neîntârziat poliţia la numerele de telefon: 068444456 sau 112.
Temerea directoarei TI Moldova este că acest jaf ar fi fost unul camuflat vine și din faptul că asupra unor colegi de ai săi, membri ai TI Moldova, s-ar fi făcut presiuni indirecte din partea organelor de drept.