Reporterii TV8 și JurnalTV, interziși la sediul PD. Candu: Partidul nu este instituție publică

Reporterii TV8 și JurnalTV, interziși la sediul PD. Candu: Partidul nu este instituție publică

Reporterii posturilor TV8 și Jurnal TV nu au fost lăsați să intre astăzi la sediul Partidului Democrat, unde a avut loc tradiționalul briefing al formațiuniil. TV8 scrie că interdicția a avut drept motiv „politica editorială” a posturilor. Aflat în fața presei, care totuși a putut intra la briefing, speakerul Andrian Candu a spus că decizia aprține partidului, iar acesta nu este o instituție publică. 

„Codul Audiovizualului prevede și conduita exponenților mass-media și care presupune informarea corectă a consumatorului prin a le da să aleagă din două sau trei opinii. Orice televiziune, deși eu n-am făcut jurnalism, presupune să oferi telespectatorului și o opinie, și altă opinie. În situația în care ani la rând câteva televiziuni arată o singură opinie, blamând în stânga și în dreapta cealaltă opinie, asta e o încălcare a Codului Audiovizualului”, a subliniat Candu.

El i-a sfătuit pe reporterii „non grata” să vină să-i pună întrebări la Parlament.

Publicitate

„Cei care nu au putut azi intra la partid au tot dreptul să vină la Parlament și să ne pună întrebări mie sau domnului Ghilețchi. Decizia partidului e decizia partidului, asta nu este o instituție publică și poate stabili regulile și procedurile sale”, a conchis președintele Parlamentului.

Amintim că liderul PD, Vlad Plahotniuc, deține Publika TV și Prime TV. Canal 2 şi Canal 3 sunt televiziunile afiliate lui Plahotniuc, deținute oficial de consilierul acestuia, Oleg Cristal. În 2016, CTC Moldova și Super TV ar fi fost de asemenea cumpărate de Plahotniuc.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal