Copiii nevaccinați de rujeolă s-ar putea întoarce la școală. Ghilețchi: „Se caută un compromis”

Copiii nevaccinați de rujeolă s-ar putea întoarce la școală. Ghilețchi: „Se caută un compromis”

Copiii care nu au vaccinul ROR s-ar putea întoarce la studii, deși au avut interdicția de a frecventa orele de la începutul anului școlar. Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, a declarat că se caută „o abordare de compromis” pentru ca elevii să revină la ore.

„Am insistat astăzi, la ședința Coaliției de Guvernare, să venim cu o soluție pentru rezolvarea problemei ce ține de necesitatea vaccinării copiilor împotriva rujeolei. Am menționat că nu este corect să condiționăm frecventarea școlii de vaccinarea imediată a copiilor. Nu este corect să fie lipsiți de educație acei copii care încă nu au fost vaccinați. Respectiv, am convenit cu Guvernul să avem o abordare de compromis. Copiii urmează să se întoarcă la școală, dar între timp să se ducă discuții cu părinții, cu medicii de familie și copii ca ei să urmeze programul de vaccinare”, a spus Ghilețchi.

Amintim că în luna septembrie 4 935 de elevi din clasele primare, gimnaziale și de liceu nu au mers la școală pentru că nu au fost vaccinați împotriva rujeolei.

Publicitate

Legea 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice prevede că "Admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice".

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal