Băncile din zona euro au împrumutat circa 130 de mlrd de euro de la BCE

Băncile din zona euro au împrumutat circa 130 de mlrd de euro de la BCE
Foto: parikiaki.com


Banca Central Europeană (BCE) a anunțat că a împrumutat 129,8 miliarde de euro unui număr de 306 bănci europene, cu prilejul celei de-a doua ediții din acest an a programului de finanțare pe termen lung (LTRO), destinat să stimuleze creditarea către companii pentru relansarea economiei zonei euro, transmite AFP, citat de Agerpres.

Cererea pentru creditele ieftine pe patru ani oferite de BCE a fost mai mare decât la precedenta ofertă din luna septembrie, când BCE a furnizat credite în valoare de 82,6 de miliarde de euro pentru 255 de bănci, dar sub estimările analiștilor care se așteptau ca băncile să împrumute 150 de miliarde de euro.

Volumul total al creditelor acordate băncilor din zona euro s-a dovedit a fi mai mic decât ambițiile BCE. Președintele BCE, Mario Draghi, era gata să pună pe masă 400 de miliarde de euro în acest an însă până la urmă băncile europene nu au împrumutat decât un total de 212,4 miliarde de euro.

BCE a acordat deja credite cu dobânzi reduse băncilor din zona euro în 2011 și 2012. De data aceasta dobânda a fost de 0,15%, peste dobânda de referință a BCE care în prezent se situează la minimul record de 0,05%. Spre deosebire însă de precedentele oferte, când băncile au utilizat o parte din banii împrumutați pentru a-i depune la BCE, de data aceasta gardienii euro au dorit să se asigure că lichiditățile injectate vor ajunge în economia reală. Băncile care au beneficiat de creditele ieftine oferite de BCE s-au angajat să majoreze creditarea către sectorul privat.

BCE speră că prin aceste împrumuturi ieftine va facilita accesul la credit al IMM-urilor și le va stimula să investească. Astfel ar urma să fie relansată creșterea economică în zona euro și va fi contracarat riscul de deflație (o spirală auto-întreținută de scădere a prețurilor și salariilor) care planează asupra bătrânului continent.

 

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Reacția Procurorului General, după ce Ion Ceban a anunțat că este urmărit

Reacția Procurorului General, după ce Ion Ceban a anunțat că este urmărit

Ar fi cerut 200 de euro mită de la un șofer. Doi polițiști din Cantemir, denunțați la CNA

Ar fi cerut 200 de euro mită de la un șofer. Doi polițiști din Cantemir, denunțați la CNA

Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență

Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență

Advertoriale
REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Ofertă specială pentru IMM-uri: până la 1 milion de lei fără gaj, cu decizie preliminară în maxim 1 zi

Ofertă specială pentru IMM-uri: până la 1 milion de lei fără gaj, cu decizie preliminară în maxim 1 zi

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă
  • 2
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
  • 3
    Alegeri în Rusia: Partidul pro-Kremlin Rusia Unită se află în fruntea rezultatelor preliminare
  • 4
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.