Se prea poate că la bowling-ul Shopping MallDova ai sărbătorit cu gașca absolvirea facultății, iar în zona „food court” ai gustat „bucate delicioase” din primul tău salariu. Și cu siguranță, ai avut un „rendez-vous” romantic în una dintre sălile de cinema, poate chiar cu viitoarea soție?

Au fost atâtea momente frumoase, faine, nebune, amuzante în cei 10 ani de Shopping MallDova, pe care centrul comercial le-a trăit împreună cu cei peste 46 de milioane de vizitatori – au fost 10 ani de nota 10!

Natalia Rogovschii – Director de Marketing și PR

„Ne mândrim cu faptul că acum 10 ani am reușit să dăruim moldovenilor primul centru comercial modern la nivel internațional. Deși competiția s-a intensificat pe parcursul acestei perioade, suntem și astăzi cel mai popular mall în ochii locuitorilor capitalei. De 10 ani, suntem un reper urban și un trendsetter în ceea ce privește shoppingul și activitățile de petrecere a timpului liber. Astăzi Shopping MallDova găzduiește 100 de branduri, iar în ultimul an ne-am extins cu 14 magazine/restaurante. Pentru a fi mereu la înălțimea așteptărilor vizitatorilor am investit în acest centru comercial 60 milioane de euro. Și pentru că aceste performanțe ar fi fost imposibile fără oamenii care ne pășesc pragul, vrem să împărtășim bucuria aniversării a 10 ani de la fondarea Shopping MallDova anume cu ei.”

Cumpărături și branduri de nota 10

Cei de la MallDova au fost cei care te-au convins că shoppingul poate fi plăcut, comod și civilizat, oferindu-ți o alternativă decentă și accesibilă gheretelor din piețe. Ei țin mereu mâna pe pulsul modei mondiale, aducând în Moldova cele mai în vogă branduri din Occident. Astăzi, pe o suprafață închiriabilă de 25.000  m², Shopping MallDova găzduiește 100 de magazine moderne, spațioase, luminoase și cu o deservire excelentă, iar numărul lor se extinde anual.

„Am demonstrat că shoppingul poate fi distractiv, organizând în premieră pentru țara noastră „Noaptea Reducerilor” – o sărbătoare a cumpărăturilor, cu prețuri senzațional de mici, premii valoroase și muzică bună, de care se bucură anual zeci de mii de vizitatori ai centrului comercial Shopping MallDova. Te-am ajutat să fii în pas cu tendințele, organizând defileuri de modă și master-class-uri cu designeri vestimentari, pentru ca tu să te simți de milioane în ținutele oferite de magazinele noastre”, ne confirmă încă o dată reperezentanții mall-ului.

Distracție de nota 10 pentru toată familia

De 10 ani MallDova este destinația nr.1 de weekend pentru vizitatorii de orice vârstă care vor să evadeze din cotidian. Aici a fost deschis primul cinematograf multiplex, oferind premiere cinematografice mondiale la calitate ireproșabilă și prima zonă food-court, unde milioane de familii au redescoperit farmecul unei mese savurate alături de cei dragi.

Sute de mii de copii au îndrăgit spațiile Shopping MallDova de joacă sigure, cu tobogane, labirinturi, trambuline, mașinuțe și Rollerdrome. Iar grație expozițiilor tematice interactive, vizitele la Shopping MallDova au devenit nu doar distractive, dar și educative. Peste 30 de mii de pici curioși au acceptat cu entuziasm invitația de a explora misterele Cosmosului, ale Egiptului Antic, ale Epocii de Piatră, ale Lumii Animalelor sau ale Organismului Uman.

Fiecare sărbătoare a fost mai frumoasă cu Shopping MallDova, care, de fiecare dată, a creat atmosferă festivă prin concerte cu celebrități, concursuri, ateliere de creație, tombole cu premii, programe culturale și târguri de meșteșugărit.

Responsabilitate socială corporativă de nota 10

„Suntem convinși că mult mai important decât succesul comercial este respectul societății în cadrul căreia activăm și contribuția la dezvoltarea acesteia. Shopping MallDova a spus mereu „da” inițiativelor nobile, găzduind numeroase târguri de caritate și susținând, inclusiv financiar, zeci de proiecte de colectare a donațiilor pentru cei aflați în impas: „Fii Moș Crăciun pentru un copil orfan!”, „Cadou pentru elev”, „Serviciul de primire a copilului în regim de urgență”, „De la Mame pentru Mame”, „Plant a hope” și altele”, a mai precizat Natalia Rogovschii, director de Marketing și PR.

Mândria MallDova e proiectul „Zâmbete de copil la Shopping MallDova”, o inițiativă dedicată copiilor din centre de plasament, școli auxiliare și instituții de tip internat, cărora le-am oferit posibilitatea de a trăi o aventură plină de bucurie, jocuri și experiențe noi. Zeci de grupuri de copii au fost invitate să-și petreacă o zi la Shopping MallDova cu activități educative, jocuri distractive, dansuri, activități de cunoaștere și delicii culinare. Centrul a demonstrat astfel că socializarea, dezvoltarea abilităților de comunicare și încurajarea curiozității contribuie la incluziunea socială a copiilor defavorizați.

În dorința de a oferi un oraș verde vizitatorilor, Primul centru comercial de nivel european din țară s-a alăturat campaniei de plantare a copacilor în Chișinău. Prin acestea, dar și alte acțiuni comune, echipa MallDova a dezvoltat relații frumoase cu angajații, oferind condiţii de muncă civilizate și sigure.  

Aniversare de nota 10!

„E lucru cert – avem ce sărbători! Începând cu 16 noiembrie, Shopping MallDova dă startul unei serii de evenimente aniversare, prin care vrem să-ți mulțumim pentru fidelitatea ta. Și pentru știm să te surprindem, nu-ți oferim multe detalii, ci doar o invitație la concertul trupei „The Motans”, care va avea loc chiar pe 16 noiembrie, când Shopping MallDova împlinește 10 ani. Fii cu ochii pe rubrica „Noutăți” de pe site-ul nostru și pe pagina noastră de Facebook, ca să afli ce surprize ți-am mai pregătit. Ne așteaptă experiențe memorabile!”, ne asigură cei de la Shopping MallDova.


P.

Acest material este un Advertorial comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției AGORA. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.