
Moldovenii vor putea vota online începând cu 2021-2022, susține un expert din cadrul CEC
Cetățenii Republicii Moldova vor putea vota prin Internet începând cu anii 2021-2022, în opinia șefului Departamentului Tehnologii Informaționale din Cadrul Comisiei Electorale Centrale. Potrivit autorilor studiului „Percepțiile cetățenilor față de instrumentele tehnologiei informației în perspectiva implementării votului prin Internet”, țara noastră dispune de infrastructură tehnologică necesară pentru implementarea votului prin Internet, însă trebuie dezvoltat cadrul legal.
・
În 2021 sau 2022, cetățenii Republicii Moldova vor putea vota online, a afirmat șeful Departamentului TIC din cadrul CEC, Alexandru Balmoș, în timpul discuțiilor pe marginea studiului „Percepțiile cetățenilor față de instrumentele tehnologiei informației în perspectiva implementării votului prin Internet”.
Republica Moldova deja dispune de infrastructura tehnologică necesară pentru implementarea votului prin Internet, afirmă autorii studiului. Platformele precum MSign și MPass, dezvoltate în cadrul agendei de e-guvernare pot acoperi aspectele tehnologice necesare cum ar fi autentificarea alegătorului și semnarea votului, a spus expertul în e-guvernare, Livia Țurcanu.
În opinia acesteia, eventuala introducere a votului prin Internet depinde de voința politică și implicarea cetățenilor, dar și de reformarea sistemului legal. În acest sens, trebuie adoptate prevederile legale caracteristice votului prin Internet, astfel încât actorii politici și observatorii să aibă acces la procesele electorale moderne, spun experții.
„Comisia a stabilit că, pentru implementarea conceptului privind sistemul de vot prin Internet, nu va fi suficient ca să lucreze doar instituțiile existente. Va fi nevoie de aprobarea unei noțiuni de Consiliu Electoral pentru Votul prin Internet. Așa cum avem consiliile electorale de circumscripții, vom avea și un consiliu electoral de vot prin Internet, care va fi format din reprezentanții partidelor, ONG-urilor și autorităților publice centrale”, a declarat Alexandru Balmoș.
Votul prin Internet sau i-Voting este un sistem care permite alegătorilor să voteze de la orice computer conectat la Internet oriunde în lume. Procentul persoanelor cu vârsta 6+ ani care utilizează Internetul în Moldova este de 71%. În 2018, ponderea celor care sunt online zilnic este de 49%.