
Pașapoartele românești pot fi cumpărate cu 12 dolari, pe dark web
Copii false după pașapoartele românești sunt vândute cu 12 dolari bucata pe dark web, adică „internetul întunecat”, de către infractorii cibernetici, potrivit datelor companiei de cercetare Comparitech, consultate de către Libertatea.
・
Sursa citată scrie că Comparitech a analizat la finele lunii septembrie mai multe piețe negre de pe dark web și a depistat că prețul mediu pentru realizarea unui pașaport digital/scanat este de 14,71 dolari, iar dacă sunt adăugate date suplimentare de verificare, precum o factură de utilități, carnet de conducere sau selfie, atunci prețul crește la 61,27 dolari. Pentru un pașaport real, fizic, autentic, prețul mediu este de 13.567 de dolari. Un pașaport fizic falsificat costă 1.478 dolari.
Pașapoartele australiene sunt cele mai răspândite, dar și cele mai scumpe, acestea costând 32 de dolari.
Pentru România, media este 12,48 de dolari, mai mult decât cele din Rusia sau Ucraina, care se vând la 10-11 dolari.
Pașapoartele moldovenești nu au fost de găsit pe lista Comparitech.