Schemă de corupție la CRIS Registru: Patru angajați suspectați că ar fi luat mită de până la 10.000 de euro

 Schemă de corupție la CRIS Registru:  Patru angajați suspectați că ar fi luat mită de până la 10.000 de euro
FOTO: www.moldovacurata.md


Patru angajaţi ai CRIS Registru au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, într-un dosar de trafic de influenţă. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi pretins sume între 1.000 şi 10. 000 de euro pentru eliberarea paşapoartelor contrar prevederilor legale. CNA precizează că investigațiile au fost sprijinite de către serviciul de securitate internă al CRIS Registru.

În cadrul cauzei, ofiţerii de urmărire penală l-au documentat şi reţinut în flagrant pe unul dintre funcţionarii Registru, în timpul primirii a 1.000 de euro (în două tranşe sub controlul CNA) de la un fost condamnat.

Potrivit denunţătorului, banii ar fi fost necesari pentru mituirea altor funcţionari din cadrul Secţiei paşapoarte de la Registru ca să elibereze actul solicitat în lipsa documentelor confirmative obligatorii care se prezintă pentru perfectarea actelor oficiale.

Astfel, alte trei persoane din cadrul întreprinderii au fost identificate în cadrul acţiunilor de urmărire penală. Din informaţiile preliminare, rezultă bănuiala rezonabilă că acestea făceau parte din aceeaşi schemă de perfectare şi eliberare a documentelor.

Documentarea acestora a scos în evidenţă un alt caz de perfectare frauduloasă a actelor oficiale. De data aceasta, funcţionarii ar fi cerut de la un cetăţean al Ucrainei 10.000 de euro pentru a-i face paşaport moldovenesc.

Reţinerile au avut loc după mai multe percheziţii, desfăşurate pe parcursul zilei de ieri la domiciliile bănuiţilor, dar şi în birourile de serviciu.

Cele patru persoane au fost escortate la CNA, fiind reţinute pentru 72 de ore. Traficul de influenţă este pedepsit cu închisoare pe un termen de la 2 la 6 ani.

 

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Bilanțul Legii 2%: Moldovenii au redirecționat aproape 10 milioane de lei către ong-uri și entități religioase

Bilanțul Legii 2%: Moldovenii au redirecționat aproape 10 milioane de lei către ong-uri și entități religioase

Prețul maxim de referință la motorină continuă să crească. Iată plafonul stabilit de ANRE

Prețul maxim de referință la motorină continuă să crească. Iată plafonul stabilit de ANRE

AGORA luptă pentru Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică. Iată cum ne poți susține

AGORA luptă pentru Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică. Iată cum ne poți susține

Advertoriale
Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 2
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 3
    Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.