
FOTO. Contrabandă de țigări și alcool, pusă la cale în Căușeni. Gruparea a fost deconspirată
O grupare infracțională din Căușeni, specializată în producerea și contrabanda de țigări și alcool etilic, a fost deconspirată de oamenii legii. Potrivit unui comunicat emis de Serviciul de Informații și Securitate, în urma descinderilor au fost depistate 2,5 milioane de bucăți de țigări, dar și 100 de recipiente a câte o tonă fiecare, pregătite pentru încărcarea cu alcool etilic.
・
Țigările depistate nu aveau însemne distinctive – marca sau producătorul. Acestea erau împachetate în vrac, în cutii pentru transportarea fructelor, urmând să ajungă pe piața Uniunii Europene, se precizează în comunicat.

De asemenea, oamenii legii au găsit cantități considerabile de timbre de acciză, precum și de etichete falsificate pentru aplicarea pe pachete.

Într-un alt depozit, tot din Căușeni, au fost depistate recipientele pentru alcoolul etilic, care erau încărcate în trei camioane cu numere de înmatriculare ucrainene.


O altă operațiune a fost desfășurată în raionul Briceni, unde a fost deconspirată activitatea unei grupări implicate în contrabanda mărfurilor de larg consum peste frontiera verde. În cadrul perchezițiilor, de la unul dintre liderii grupului au fost ridicate mărfuri nedeclarate organului vamal în valoare de un milion de lei.
Oamenii legii investighează în prezent cazul pentru a stabili prejudiciile și pentru a atrage la răspundere penală suspecții.