Barilul de țiței Brent, la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani

Barilul de țiței Brent, la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani
Foto: capital.ro

Prețul barilului de țiței Brent a coborât vineri sub pragul de 63 de dolari, cea mai scăzută valoare din iulie 2009, după ce Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a anunțat pentru anul viitor o scădere a cererii de petrol, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit estimărilor IEA, cererea mondială de petrol va crește cu 900.000 de barili pe zi în 2015, până la 93,3 milioane barili pe zi, cu 230.000 de barili pe zi mai puțin decât estima IEA în luna noiembrie, și un avans modest față de creșterea de 700.000 de barili pe zi înregistrată în acest an.

„Astfel se explică principalele scenarii de pe piață iar stocurile vor fi substanțial mai ridicate în primul semestru din 2015”, a afirmat analistul Bjarne Schieldrop, de la compania SEB în Oslo.

În jurul orei 12,58 GMT, la Bursa Intercontinental Exchange (ICE) de la Londra, barilul de țiței Brent cu livrare în luna ianuarie era cotat la 62,90 dolari, cu 78 de cenți mai puțin comparativ cu valoarea înregistrată joi seară. În cursul dimineții cotația a coborât până la nivelul record scăzut de 62,75 dolari.

De asemenea, la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna ianuarie a scăzut vineri cu 0,79 dolari, ajungând la 59,16 de dolari. În cursul dimineții cotația a coborât până la 58,80 dolari, cea mai scăzută valoare din iulie 2009.

De la un maxim de 115,71 dolari atins la mijlocul lunii iunie, cotația țițeiului Brent a scăzut cu peste 45%, afectată de o ofertă abundentă și o cerere restrânsă de aprecierea dolarului. În plus, investitorii sunt îngrijorați și de cererea energetică a primilor doi consumatori mondiali de petrol în condițiile în care economia chineză încetinește iar economia europeană este amenințată de stagnare.

Amintim că în noiembrie, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis să mențină plafonul oficial de producție la 30 de milioane de barili pe zi pentru următoarele șase luni, ceea ce a determinat o cădere a prețului barilului de țiței Brent până la cea mai scăzută valoare din ultimii patru ani.
 
Citeste la acelasi subiect:
  Două companii petroliere din Moldova au anunțat reducerea prețurilor la carburanți  
 
 Fostul director ANRE: Preţurile la carburanți în Moldova sunt stabilite după alte criterii 
 
  GRAFIC. Cum împart petroliștii piața din Moldova

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Novak Djokovic va fi deportat! Sârbul a pierdut procesul cu Australia

Novak Djokovic va fi deportat! Sârbul a pierdut procesul cu Australia

Coutinho, decisiv la debutul pentru Aston Villa

Coutinho, decisiv la debutul pentru Aston Villa

Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)

Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Apeductele de sub Prut. Între interesele operatorului din Iași și apa de proastă calitate din Ungheni, Fălești, Glodeni și Nisporeni
  • 3
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 4
    A fost stabilită data ședinței comune a Guvernelor R. Moldova și României. Gavrilița: Va fi semnat un acord de asistență nerambursabilă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.