Autorul proiectului de lege este grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media a Republicii Moldova. În Parlament, inițiativa legislativă a fost înregistrată de deputații Andrian Candu, Vladimir Hotineanu și Corneliu Mihalache. 
Proiectul prevede instituirea și implementarea regimului juridic al publicității politice în perioada extraelectorală, care nu există în prezent. Este stabilit cine nu poate fi furnizor de publicitate politică, precum și faptul că achitarea pentru serviciile de difuzare a publicității politice poate fi efectuată doar prin transfer bancar.
Alte modificări se referă la publicitatea exterioară, în condițiile descentralizării administrative și ale autonomiei locale, la regimul juridic al autoreglementării în acest domeniu, precum și asigurarea transparenței pe piața publicității, în vederea protecției concurenței.
Proiectul interzice publicitatea subliminală, publicitatea înșelătoare, publicitatea amorală, publicitatea discriminatorie, publicitatea sexistă, cea care poate provoca panică, instiga la violenţă sau la acţiuni periculoase, cea care încurajează, în mod direct sau indirect, comportamentul contrar legii, publicitatea prin care se denigrează produse, servicii sau profesii, precum și publicitatea penetrantă.

Iată noile prevederi cu privire publicitatea la alcool:


În cazul medicamentelor, se propune interzicerea publicității:

a) pentru produsele medicamentoase, care conţin substanţe psihotrope sau narcotice;

b) pentru produse medicamentoase şi tratamente medicale eliberate fără prescripţie medicală, care conţin substanţe ce pot dăuna sănătăţii;

c) care conține informații care nu sunt conforme cu info­rmațiile enumerate în rezumatul caracteristicilor produsului.

"Publictatea penetrantă" este definită de proiectul de lege ca fiind "publicitatea accesibilă consumatorilor de publicitate pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a cărei difuzare achitarea nu a fost efectuată unui difuzor de publicitate din Republica Moldova".

Potrivit autorilor, adoptarea și implementarea noului proiect va contribui la protejarea pieței publicității Republicii Moldova, protejarea și promovarea spațiului informațional  și a intereselor economice ale mass-media naționale, reprezentând o contribuție importanță a statului pentru promovarea mijloacelor de informare în masă în condițiile unui stat democratic.

Totodată, proiectul ar avea scopul racordării legislația naționale cu privire la publicitate la standardele și bunele practici europene și internaționale în domeniu.

Proiectul urmează a fi votat și în a doua lectură.