Cum a ajuns Guvernul să fie obligat să achite 7.500 de euro unei femei care a fost violată

Cum a ajuns Guvernul să fie obligat să achite 7.500 de euro unei femei care a fost violată
Foto: cotidianul.ro

Guvernul de la Chișinău va trebui să achite 7.500 de euro unei femei care a fost violată. Este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO). Plângerea depusă a fost reglementată amiabil de către reclamantă și Guvernul RM, în iulie 2018, notează într-un comunicat Promo-LEX.

Femeia din raionul Strășeni, acum în vârstă de 64 de ani, a fost violată în 2012 de un tânăr din mahala. Judecătoria Strășeni a decis acordarea unor despăgubiri morale de 3.000 de lei, condamnând inculpatul la trei ani de închisoare. Ulterior, Curtea de Apel a casa parțial sentința primei instanțe și a decis aplicarea unei pedepse cu închisoare, cu suspendare condiționată. Prin urmare, tânărul a fost pus în libertate.

În februarie 2014, reclamanta s-a plâns la CtEDO, acuzând că, în urma eliberării agresorului, a fost abuzată și umilită de către acesta pentru că l-a denunțat autorităților. Ea a calificat prejudiciul moral în sumă de 170 de euro pentru toate suferințele, drept o modalitate de a fi luată în derâdere de către instanțele naționale.

Deși inițial Guvernul de la Chișinău a cerut declararea plângerii ca inadmisibilă, ulterior, Executivul a căzut de acord să achite 7.500 de euro în calitate de prejudiciu moral, material, costuri și cheltuieli.

Avocatul Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru: „Instanțele naționale de judecată se pare că nu au ținut cont de circumstanțele cazului, care nu este unul ordinar, de mediatizarea intensă a acestuia, de vârsta victimei și de condițiile în care a avut loc infracțiunea. Instanța de judecată nu motivează sub nici o formă soluția adoptată, fapt ce a amplificat considerabil sentimentul de frustrare și injustiție pe care-l  avea victima. Curtea Supremă de Justiție ar trebui să asigure că există o practică unitară legată de aplicarea pedepselor pentru infracțiuni de viol și deciderea acordării victimelor în calitate de sume pentru acoperirea prejudiciului moral și material în volum echitabil”.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19

Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19

EDITORIAL | Ce este psihoterapia și de ce avem nevoie de ea

EDITORIAL | Ce este psihoterapia și de ce avem nevoie de ea

Elvețienii adoptă prin referendum introducerea certificatului sanitar

Elvețienii adoptă prin referendum introducerea certificatului sanitar

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
  • 2
    O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)
  • 3
    O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii
  • 4
    Raliurile nocturne, în vizorul polițiștilor. Un șofer a rămas fără permisul de conducere (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.