Potrivit materialelor cauzei, cei doi antreprenori, dintre care unul era și administrator al afacerii străinului, au încheiat un contract fictiv de prestare a serviciilor în valoare de peste 2 mln de dolari. Contractul a fost datat cu anul 2006, fără să fie înregistrat în evidența contabilă a companiei.

Unul din cei doi deținea funcția de administrator la firma care și-a asumat efectuarea serviciilor, dar simultan mai gestiona și o companie farmaceutică internațională. Astfel că au încheiat un contract de preluare a datoriei (2 270 659,58 dolari SUA), prin care noul debitor devenea compania străină. 

Drept urmare, administratorul firmei contractante, în scopul ducerii la bun sfârșit a schemei de înșelăciune și însușire a banilor străini, s-a adresat în instanța de judecată în calitate de reclamant, cu o cerere de încasare a:

- pretinsei datorii în sumă de 45 3711 84,40 lei,

- penalitatea în mărime de 16 333 626,38 lei,

- dobânda de întârziere de 4 094 594 lei,

- taxa de stat în mărime de 50 000 lei,

- cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 200 000 lei.

În total, în instanță a fost solicitată încasarea sumei de 66 049 404,78 lei de la compania străină.

La scurt timp, cei doi autori ai schemei au încheiat o tranzacție de împăcare, semnată de ambii, ceea ce însemna recunoașterea datoriei indicate. Drept urmare, instanța de judecată, fiind indusă în eroare, a emis o încheiere prin care a admis cererea și a confirmat tranzacția de împăcare, dispunând astfel încasarea din contul companiei internaționale a sumei contestate.

În consecința acțiunilor ilegale comune ale antreprenorilor, a fost blocat contul bancar al companiei străine şi extrasă suma de 4 147 951,84 lei, în baza unui act executoriu. Drept consecință, a fost sistată activitatea companiei, fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Proprietarul companiei prejudiciate, cetățean strain, a depus un denunț la Procuratura Anticorupție, iar procurorii anticorupție i-au pus sub învinuire pe autorii schemei de înșelăciune, aceștia fiind plasați în arest preventiv pe un termen de 30 de zile și au aplicat sechestru pe mijloacele financiare sustrase.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru escrocherie, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.