
AUDIO. Poliția a publicat apelul femeii din Ungheni, care l-ar fi denunțat pe Gheorghe Petic
Poliția a publicat astăzi o înregistrare audio cu apelul la 112 al femeii care pretinde că ar fi fost violată de Gheorghe Petic, liderul organizației teritoriale Ungheni a PPDA. Victima, în vârstă de 31 de ani, s-a plâns că bărbatul ar fi venit acasă la ea pentru discuții, însă ar fi fost, ulterior, lovită și agresată sexual.
・
Potrivit unui comunicat emis de poliție, apelul a parvenit la Centrul Unic 112 vineri, în jurul orei 14:50. La fața locului s-au deplasat oamenii legii, care au depistat suspectul de 41 de ani. După ce i-a fost acordată asistența psihologică, victima a fost supusă expertizei medico-legale. „Rezultatele expertizei au probat faptul întreținerii raportului sexual, fiind depistate și ridicate probe biologice, care urmează să fie suplimentar analizate”, a precizat poliția.
Sursa a mai menționat că, la fața locului, au fost prelevate și alte probe care confirmă prezența presupusului agresor în casa victimei. „La fel, pe hainele bărbatului au fost depistate și ridicate probe biologice, care aparțin victimei agresiunii sexuale. Presupusul agresor a refuzat să se supună de bună voie recoltării de probe biologice, fiind necesară apelarea la procedurile legale impuse în astfel de situații prin obținerea unei încheieri judecătorești, după care s-a efectuat recoltarea probelor”, a mai spus poliția în comunicat.
Totodată, oamenii legii au menționat că ar exista imagini de la o cameră de supraveghere care confirmă prezența persoanei bănuite în blocul în care locuiește victima, la ora când s-ar fi produs incidentul reclamat.
La finalul comunicatului, poliția și-a argumentat decizia de a publica înregistrarea audio prin existența unor „speculații privind apelul victimei la 112”.
Gheorghe Petic a fost reținut vineri de oamenii legii, fiind suspectat de viol. Partidul Acțiune și Solidaritate, dar și cei din Partidul Platforma Demnitate și Adevăr au cerut eliberarea bănuitului. Gheorghe Petic s-a remarcat în ultimele luni prin mai multe acuzații aduse factorilor de decizie din cadrul Serviciului Vamal.