Marcăm Ziua europeană a donării și transplantului de organe. Iată cum a evoluat acest domeniu în Moldova

Marcăm Ziua europeană a donării și transplantului de organe. Iată cum a evoluat acest domeniu în Moldova

Astăzi, marcăm Ziua europeană a donării și transplantului de organe, cu genericul „Speranță pentru o viață”. Vedeți mai jos cum a evoluat acest domeniu în Republica Moldova, de la primul transplant realizat în țara noastră. Datele au fost prezentate de Ministerul Sănătății în cadrul unei conferințe organizată la Chișinău.

În anul 1960, s-a efectuat primul transplant din Moldova, un transplant de os cortical. În 1982, a avut loc primul transplant renal, care a fost efectuat în Centrul de dializă și transplant renal pe lângă Spitalul Clinic Republican.

Așa cum la acel moment încă lipsea un cadru normativ care să reglementeze acest domeniu, în 2008 a fost adoptată Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane.

Publicitate

În 2010, Guvernul a instituit Agenția de Transplant. Doi ani mai târziu, a fost elaborat primul Program național de transplant pentru o perioadă de cinci ani.

În 2013, a fost creată prima și singura bancă de țesuturi din țara noastră. În acest an, au fost efectuate 40 de transplanturi de cornee, iar numărul total de transplanturi de țesuturi a fost de 379, ceea ce a depășit numărul planificat din program cu 5%.

Totodată, a fost creat Serviciul de coordonare în transplant, iar persoanele din domeniu au beneficiat de instruiri atât în țară, cât și peste hotare. Acest lucru a permis, în martie 2014, să fie efectuată preluarea de organe de la un donator în moarte cerebrală – o premieră pentru Republica Moldova.

În perioada anilor 2014-2016, a fost implementat un proiectul de twinning al Comisiei Europene, care a inclus următoarele componente: consolidarea cadrului legislativ și instituțional, a capacităților personalului și consolidarea comunicării și informării. În cadrul acestui proiect, au fost instruiți peste 200 de profesioniști în domeniu.

Pe parcursul anilor 2011-2017, în Moldova au fost efectuate 1.377 de operații de transplant.

Potrivit unui studiu realizat de Agenția de Transplant în 2016, pe un eșantion de peste 1.200 de persoane, 65,4% din populație acceptă donarea de organe.

Cu ocazia Zilei europeane a donării și transplantului de organe, la Chișinău a fost inaugurat un monument, dar și o alee, obiective dedicate donatorilor.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal