VIDEO. Investigație Jurnal TV: 430 de mii de euro din miliardul furat ar fi fost cheltuiți de către Ilan Șor. Ce activități luxoase ar fi avut actualul primar de Orhei

VIDEO. Investigație Jurnal TV: 430 de mii de euro din miliardul furat ar fi fost cheltuiți de către Ilan Șor. Ce activități luxoase ar fi avut actualul primar de Orhei

Postul de televiziune Jurnal TV a difuzat aseară o investigație care ar dezvălui o parte din misterul dispariției miliardului de euro din cele trei bănci din țara noastră. Potrivit jurnaliștilor, cu trei luni înainte de lovitura finală în jaful secolului, Ilan Șor ar fi cheltuit 430 de mii de euro pentru închirierea unei vile pe Coasta de Azur. Actualul primar de Orhei și-ar fi răsfățat acolo familia și amicii. De asemenea, el ar fi făcut și alte cheltuieli colaterale, de 230 de mii de euro, pentru închiriere de iaht și mașini de lux. 

Potrivit sursei citate, pentru închirierea acestei vile pe Riviera franceză s-ar fi plătit 430 de mii de euro. Soția lui Ilan Șor, Jasmin, ar fi publicat pe rețelele de socializare fotografii din vacanța familiei, petrecută într-o vilă amplasată în peninsula Saint Jean Cap Ferrat - una din perlele Coastei de Azur. Jurnaliștii susțin că fotografii și video din aceeași casă de vacanță ultra luxoasă ar fi publicat pe internet și alte vedete din Rusia, amici de-ai familiei Șor.

Programul de odihnă ar fi inclus o petrecere în stil moldovenesc, dată în această vilă. În afară de decorul în culorile tricolorului, oaspeții au putut să se bucure de prestația unei trupe de dans popular.

Proprietatea imobiliară de pe Coasta de Azur, care ar fi fost închiriată de Șor în august 2014, constă dintr-o clădire cu o suprafață de peste 700 de metri pătrați, amplasată pe litoral. Pe lângă mai multe saloane ticsite cu obiecte de decor de lux, vila are șase dormitoare, toate cu vedere spre mare. Dispune și de două piscine. 


Potrivit sursei citate, vila are și câteva terase amenajate pentru un confort maxim. Există până și un funicular care face legătura între terase și piscine și care duce până la o porțiune de plajă privată. Proprietatea se află pe lista de oferte a mai multor agenții imobiliare specializate în vânzarea și darea în arendă a caselor de lux pe Riviera franceză.Potrivit informațiilor oferite de unii agenți imobiliari contactați de către reporterul Jurnal TV, care s-a prezentat drept un potențial client, închirierea acestei proprietăți pentru luna august costă între 385 de mii de euro și 450 de mii. În funcție de serviciile solicitate.Ilan Șor a plătit 430 de mii, echivalentul a opt milioane și jumătate de lei la cursul de schimb actual. 

Jurnaliștii ar fi analizat și o serie de extrase bancare ale uneia dintre firmele fostului bancher, implicată în „jaful secolului” – nerezidenta Hezburg LLP. Această companie ar fi  început să transfere bani pentru vila din Saint Jean Cap Ferrat pe 11 iulie 2014. Prima plată – 85 de mii de euro. Peste patru zile, încă 80 de mii. Alte 100 de mii - pe 21 iulie și încă 80 de mii - pe 25 iulie. Plus 50 de mii de euro pe 29 iulie, iar pe 1 august 2014, când ar mai fi fost făcut un transfer de 35 de mii de euro pentru închirierea aceleiași vile, suma totală s-ar fi ridicat la 430 de mii de euro.


Rulajele bancare ale firmei Hezburg, în care pot fi văzute fără lupă toate aceste plăți echivalente în total cu opt milioane și jumătate de lei, au fost făcute publice de către avocatul Ion Crețu, apărătorul lui Veaceslav Platon, unul dintre condamnații în dosarul furtului miliardului. Totodată, juristul i-a prezentat reporterului Jurnal TV și extrase de pe conturile altor firme implicate în frauda bancară, documente care demonstrează că banii pentru vilă au provenit de la companii ale lui Ilan Șor implicate în schema „furtului miliardului”. Unele companii care luau credite de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank și altele care spălau acești bani trecându-i prin numeroase transferuri așa încât să fie cât mai greu de le dat de urmă.

Luxoasa vilă din Franța, în care s-a odihnit Ilan Șor, familia sa și amicii în august 2014 ar fi fost plătită cu bani proveniți din creditele care, în noiembrie 2014, au provocat falimentarea băncii statului și a celorlalte două instituții financiare controlate pe atunci de actualul primar de Orhei. Cele șase transferuri care au format împreună plata de 430 de mii de euro pentru vila din Franța ar fi parcurs un circuit complex prin conturile mai multor firme de ale lui Șor. 

Vacanța lui Șor din august 2014 ar fi presupus și alte cheltuieli pe lângă cele 430 de mii de euro pentru închirierea vilei. Din fotografiile publicate pe internet rezultă că familia s-ar fi plimbat cu iahtul, ar fi sărbătorit ziua de naștere a fiului soției lui Șor (dintr-o altă căsătorie) într-un hotel de lux din Saint Jean Cap Ferrat și ar fi petrecut timp, inclusiv, în MonacO, în orașul Monte Carlo, situat la aproximativ 15 kilometri de vila închiriată.

În extrasele bancare ale firmei Hezburg, la care fac referință jurnaliștii ar  figura și alte plăți, care pot fi legate de aceeași vacanță. Aproximativ 115 mii de euro, în două tranșe, pentru iaht. 31 de mii de euro - pentru închirierea unor mașini de lux. Încă 52 de mii au fost transferate pentru închirierea unei alte vile, pe Coasta de Azur, iar peste 31 de mii au fost plătite unei agenții de turism din Paris. Astfel, la costul vacanței din august 2014, pe lângă cele 430 de mii de euro pentru închirierea vilei, se adaugă încă aproximativ 230 de mii de euro, cheltuite prin intermediul firmei Hezburg LLP. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Advertoriale
Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tarife mai mari pentru energie termică. ANRE a aprobat noile majorări
  • 2
    Scurgerile din gazoductele Nord Stream: UE și NATO susțin că ar fi„acte de sabotaj”, iar Zaharova acuză SUA de „atac terorist”
  • 3
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 4
    În baza listei întocmite de primărie și câte trei metri steri în prima etapă: Cum se întâmplă distribuirea lemnului de foc populației
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.