DOC. Judecătoria Chișinău a decis ca „frizerul din Călărași” să execute în Moldova cei 24 de ani de pușcărie dictați de justiția italiană

DOC. Judecătoria Chișinău a decis ca „frizerul din Călărași” să execute în Moldova cei 24 de ani de pușcărie dictați de justiția italiană

Încheierea prin care faptele lui Sergiu Buruiană au fost încadrate în limitele Codului Penal al R. Moldova a fost emisă la 12 octombrie 2018 de către magistratul Andrei Niculcea, care a a dispus și plasarea în arest preventiv a condamnatului, până când actul judecătoresc va deveni irevocabil.

Prin aceeași încheiere, s-a dispus încasarea din contul lui Sergiu Buruiană, în beneficiul familiei victimei, a prejudiciului cauzat prin infracțiune în sumă de 100.000 de euro, precum și cheltuielile de judecată, în folosul Trezoreriei statului italian, în sumă de 3.300 de euro, notează sursa citată.

Pentru omorul săvârșit, Curtea de Jurați din Padova (10 aprilie 2014) și ulterior Curtea de Apel cu Jurați din Veneția (22 aprilie 2015) l-au condamnat pe Sergiu Buruiană, inclusiv prin interdicția „pentru totdeauna de a profesa în cadrul instituțiilor publice și suspendarea executării dreptului la autoritatea părintească”.  În acestă parte, instanța din R. Moldova a respins demersul autorităților din Italia, pe motiv că „prevederile legislației penale ale Republicii Moldova nu prevăd pentru infracțiunile comise de Buruiană Sergiu pedeapsa complementară sub formă de interzicerea ocupării funcțiilor publice și suspendarea de drepturile părintești, din care motiv, pedeapsa în această parte nu poate fi recunoscută și preluată spre executare”.


Amintim că Sergiu Buruiană, unul dintre suspecții care i-au tuns forțat pe doi tineri la o benzinărie din Călărași, a fost reținut de poliția moldovenească la 20 august curent, după ce a fost dat în urmărire internațională de către organele de drept ale Italiei, în octombrie 2012, ca urmare a participării sale la omorul unui tunisian într-o piață din orașul Padova. Crima a avut loc în aprilie 2012, iar totul ar fi pornit de la un conflict dintre un grup de tunisieni și un grup de moldoveni, care s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Ulterior, Buruiană a fugit din Italia și s-a refugiat în R. Moldova, stat care nu-și extrădează cetățenii.

Tunsoarea forțată i-ar putea prelungi pedeapsa

În prezent, cauza penală în care Buruiană este învinuit de huliganism în formă agravantă (în cazul tunderii forțate din benzinărie) se află pe rol la Judecătoria Străşeni, care urmează să se pronunţe asupra vinovăţiei acestuia.

Dacă vina lui va fi demonstrată, pedeapsa acestuia poate să crească cu încă 7 ani.

Împreună cu inculpatul, pe banca acuzaţilor vor compărea şi complicii săi, care riscă de la 3 până la 7 ani anchisoare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 4
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.