Se împlinesc 3 ani de la prima arestare a unui prim-ministru din istoria Republicii Moldova

Se împlinesc 3 ani de la prima arestare a unui prim-ministru din istoria Republicii Moldova
Foto: deschide.md



Astăzi se împlinesc 3 ani de la prima arestare a unui prim-ministru din istoria Republicii Moldova. Liberal-democratul Vlad Filat a fost arestat de către Procuratura Generală la 15 octombrie 2015, fiind acuzat de fraude bancare, corupție şi luare de mită, în urma unui autodenunț al primarului de Orhei, Ilan Șor. 

Condamnarea cu executare a fostului politician pentru o perioadă de 9 ani a fost decisă în urma a 51 de ședințe de judecată la care au participat 3 judecători ai Judecătoriei Buiucani. Filat a fost găsit vinovat de trafic de influență și corupere pasivă. El a fost obligat să plătească o amendă în valoare de 60 de mii de lei și i-a fost interzisă ocuparea oricărei funcți publice timp de 5 ani. Mai mult, lui Filat i-a fost retras și „Ordinul Republicii”, pe care îl primise de la președintele Nicolae Timofti, în 2013. De asemenea, a fost decisă confiscarea bunurilor acestuia, valoarea cărora atinge suma de 791 de milioane de lei.

Procurorul Adriana Beţişor a declarat că, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul şi în biroul lui Filat, au fost ridicate documente care ar confirma legătura fostului prim-ministru cu întreprinderile care figurează în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Ulterior, Filat a fost plasat în arest preventiv care a fost prelungit în repetate rânduri, pentru ca ulterior să fie transferat din izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) la Penitenciarul nr.13, unde se află şi în prezent.

Pe 11 noiembrie 2016, Curtea de Apel a menţinut în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani cu privire la termenul de detenţie. Ulterior, avocaţii lui Filat au contestat decizia la Curtea Supremă de Justiţie, însă instanţa a lăsat în vigoare verdictul şi a publicat decizia integrală în dosarul ex-premierului Vladimir Filat.

Cu doar puține ore înainte de a fi arestat, Filat a ținut un discurs în plenul Parlamentului în care declară că ar putea face mărturisiri incendiare.

„În momentul în care o să vorbesc, o să sară în aer tot sistemul ăsta politic din Republica Moldova. Și poate va veni timpul să sară naibii o dată în aer și să construim ceva sănătos”, declară Filat înainte de a fi arestat.

Vezi mai jos întregul discurs al fostului prim-ministru.    



Trei ani mai târziu, Vlad Filat nu a făcut însă nicio dezvăluire leagată de sistemul politic din Republica Moldova.

Conform legislației, un condamnat poate fi eliberat condiționat înainte de termen dacă a reparat integral daunele cauzate de infracțiunea pentru care este condamnat, dacă nu a refuzat executarea muncilor, remunerate sau neremunerate, de îngrijire sau amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie și dacă a dat dovadă de corectare şi reeducare în timpul executării pedepsei.

În cazul lui Filat, condamnat de prima instanță pentru o infracțiune gravă, liberarea condiționată înainte de termen poate veni după ce acesta a ispășit 2/3 din pedeapsă, adică să fi stat închis nu mai puțin de 6 ani, efectiv, deci peste aproape 5 ani, ținând cont de faptul că acesta deja are opt luni de detenție. Calculele sunt însă relative și pot devia, în funcție de munca pe care condamnatul o prestează, dar și de comportamentul pe perioada detenției, calculează ZDG.md.

AGORA menționează că fostul premier, Vlad Filat, a depus două cereri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).

În una din cereri, Filat s-a plâns de condițiile de detenție din Penitenciarul 13, precum și de modul în care a fost reținut și arestat.  În cea de-a doua cerere Filat a invocat că, pe parcursul procesului de judecată, i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de CEDO.




Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
A fost aleasă componența Biroului permanent al Parlamentului: Iată cine face parte din ea

A fost aleasă componența Biroului permanent al Parlamentului: Iată cine face parte din ea

Au fost aleși vicepreședinții noului Parlament

Au fost aleși vicepreședinții noului Parlament

Traficului rutier de pe strada Alexandru cel Bun va fi suspendat pe anumite tronsoane. Vezi cum va circula transportul public

Traficului rutier de pe strada Alexandru cel Bun va fi suspendat pe anumite tronsoane. Vezi cum va circula transportul public

Advertoriale
”Investește în viitorul tău” împreună cu trainerii Fundației pentru Educație Financiară „OK”

”Investește în viitorul tău” împreună cu trainerii Fundației pentru Educație Financiară „OK”

Important: Newton House Grădina Botanică a anunțat - Start Vânzări!

Important: Newton House Grădina Botanică a anunțat - Start Vânzări!

Experiențele de carieră și relațiile dobândite la Universitatea de Stat din Cahul, utile și peste ani (VIDEO)

Experiențele de carieră și relațiile dobândite la Universitatea de Stat din Cahul, utile și peste ani (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
  • LIVE cu Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării
  • De la 11, cu Vasile Ceban candidat la parlamentare pe lista Partidului Legii și Dreptății
Cele mai populare
  • 1
    Redistribuirea voturilor sau cum 50.07% a însemnat 71 de mandate în 2001, iar 52.80% înseamnă 63 de mandate în 2021
  • 2
    „Am să vă iau „paravozom” din urma mea”. CNA a făcut publice imagini video din dosarul de la Criuleni (VIDEO)
  • 3
    Mărturiile unui moldovean despre incendiile din Turcia: „Tot fumul a fost luat de vânt și a acoperit stațiunile turistice” (GALERIE FOTO)
  • 4
    Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc ar fi hărțuit sexual o angajată a Ambasadei
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.