VIDEO. Partidul Liberal pune condiția: „Votăm proiectul democraților, dacă și ei îl votează pe al nostru”

VIDEO. Partidul Liberal pune condiția: „Votăm proiectul democraților, dacă și ei îl votează pe al nostru”


Vor vota inițiativa Partidului Democrat de a introduce vectorul european în Constituție, dacă la rândul lor, democrații vor vota modificarea articolului 13 cu privire la limba de stat. Declarația a fost făcută de către președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în debutul ședinței Parlamentului. Ghimpu a anunțat că partidul pe care îl conduce a creat un proiect nou care unește atât inițiativa democraților, cât și cea a liberalilor și liberal-democraților.

„Având în vedere că sunt două proiecte de modificare a Constituției, unul înaintat de PD, și unul de noi, cei care considerăm că limba pe care o vorbim este limba română, am hotărât să consultăm partidele extraparlamentare PAS și Platforma DA. Să aflăm cum văd aceste două partide situația. Am înțeles că ambele partide extraparlamentare susțin poziția pe care am adoptat-o și noi și PLDM, ca parlamentul să introducă prin votul deputaților modificarea Constituției și să declare Limba Română, limbă de stat”, a declarat Mihai Ghimpu.

Liderul liberal este de părere că atâta timp cât nu ne-am definit identitatea națională și nici limba pe care o vorbim, nu avem ce căuta în Uniunea Europeană.

„Să nu ne facem de rușine vorbind de integrarea Europeană să mergem acolo cu o identitate și cu limbă falsă. Noi, deputații PL, am pregătit un nou proiect de lege care prevede votarea a două proiecte și le-am unit în unul singur – și proiectul deputaților PD, și proiectul nostru cu PLDM. PL votează și proiectul ce ține de direcția europeană, dar așteptăm aceeași decizie din partea majorității parlamentare”, a conchis Ghimpu.

„Asistăm la fenomenul de trollism. Președintele Parlamentului încearcă să ne îndemne la curaj, să votăm această modificare în Constituție. Avem curaj nu doar pentru asta, dar cerem sinceritate. Depuneți o cerere de aderare la UE. Spuneți că creșteți moldova, vreți integrare. Curajul lor se topește ca asfaltul lui Gaburici”, a declarat liberalul Lilian Carp.

Anterior, liberalii au condiționat votarea introducerii vectorului european în Constituție cu votarea proiectului de modificare a articolului 13 din Legea Supremă, care reglementează limba vorbită pe teritoriul Republicii Moldova.

Dacă tot ai ajuns aici…

… vrem să-ți cerem o favoare. Sute de mii de oamenii intră pe AGORA, lună de lună, pentru informație de calitate. Noi credem că toți oamenii merită acces la informație corectă, verificată și explicată. Tocmai din această cauză vrem să păstrăm știrile și articolele pe care le facem accesibile pentru toată lumea.

La acest site de știri independent, arătăm zilnic acțiunile celor de la putere și tot ce se întâmplă în țară. Nu avem în spate oligarhi, jurnalismul pe care îl facem este liber de orice părtinire politică. Cu ajutorul tău vom continua să scoatem adevărul la suprafață și vom continua să dezvoltăm proiecte media noi care să inspire.

Suntem determinați să asigurăm un jurnalism care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțeleagă mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească atât pe timpuri de criză sau pandemie, cât și în afara ei. Munca noastră nu ar fi posibilă fără cititorii noștri, care ne susțin și ne încurajează.

Fiecare contribuție este valoroasă pentru activitatea redacției.
Ia-ți un Abonament și fii alături de AGORA. Durează doar 1 minut. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Companiile farmaceutice din străinătate vor să folosească socul pentru a lupta cu infecțiile respiratorii, inclusiv COVID-19

Companiile farmaceutice din străinătate vor să folosească socul pentru a lupta cu infecțiile respiratorii, inclusiv COVID-19

Italia înregistrează un bilanț zilnic major la decese. 827 persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore

Italia înregistrează un bilanț zilnic major la decese. 827 persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore

O fostă ministră a Culturii critică decizia CNSP de a suspenda activitatea instituțiilor de cultură

O fostă ministră a Culturii critică decizia CNSP de a suspenda activitatea instituțiilor de cultură

Advertoriale
Brandul internațional NEW YORKER vine în Moldova! Din 3 decembrie, la Zity Mall

Brandul internațional NEW YORKER vine în Moldova! Din 3 decembrie, la Zity Mall

Rimobel – marca numărul unu de mobilă în Moldova și în casele clienților, conform Notorium (FOTO)

Rimobel – marca numărul unu de mobilă în Moldova și în casele clienților, conform Notorium (FOTO)

„În sfârșit, vine Crăciunul!” – #IaOPauzăDeLaGătit și comandă meniul de la localurile din apropiere (VIDEO)

„În sfârșit, vine Crăciunul!” – #IaOPauzăDeLaGătit și comandă meniul de la localurile din apropiere (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Ion și Irina Varmari, moldovenii care în fiecare weekend vizitează o destinație turistică de acasă (GALERIE FOTO)
    Oameni ca tine: Ion și Irina Varmari, moldovenii care în fiecare weekend vizitează o destinație turistică de acasă (GALERIE FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Promoție de Black Friday - formează o majoritate parlamentară și scapi de anticipate (AUDIO)
  • Iulia Costin, despre sursele de finanțare ODIMM, sprijinul pe timp de pandemie și granturi pentru tineri | Nota de Plată
  • Oameni ca tine: Ion Făureanu, tânărul care crește odată cu profunzimea tablourilor sale (FOTO, VIDEO)
  • Oameni ca tine: Corina Cardaniuc, medicul care poartă la gât talismanul nemuririi (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Veste mare pentru amatorii brandului internațional NEW YORKER: din 3 decembrie îl găsiți la...
  • Tu ești o învingătoare! Sună la 112! Un spor emoționant cu actrița Ana Tkacenko (Video)
Cele mai populare
  • 1
    Stare de urgență în R.Moldova. Se închid localurile de la ora 22:00. Vezi toate restricțiile valabile până la data de 15 ianuarie 2021
  • 2
    Dodon este dispus să susțină un nou Guvern ales de Maia Sandu și promite să nu creeze blocaje: „Își pot asuma chiar acum responsabilitatea pentru conducerea țării”
  • 3
    Șor nu e în țară, dar semnează proiecte de legi? Marina Tauber: „Cu mâna și cu pixul” (VIDEO)
  • 4
    Black Friday la abonamentele AGORA. În doar o zi, economisește 60% pentru un an întreg
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.