Fructele și legumele proaspete vor fi supuse controlului de calitate: Ar putea fi recunoscută conformitatea cu cerințele europene

Fructele și legumele proaspete vor fi supuse controlului de calitate: Ar putea fi recunoscută conformitatea cu cerințele europene
Foto: sighisoaraonline.com


Fructele și legumele proaspete vor fi supuse controlului de conformitate cu cerințele de calitate. Deputații au votat în prima lectură, în ședința de astăzi, un proiect de lege în acest sens. Controlul va fi efectuat la toate etapele lanțului comercial, până la consumatorul final, și se va aplica persoanelor fizice și juridice, excepție fiind sectorul casnic. Controalele de conformitate vor fi efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care va monitoriza și stabili un sistem de control, inclusiv prin evaluarea riscurilor. Controlul de conformitate va asigura respectarea parametrilor comerciali în cazul fructelor și legumelor proaspete pe întreg lanțul de comercializare, susțin autorii legii.

În prezent, fructele și legumele care sunt plasate în lanțul comercial nu sunt etichetate, sortate sau calibrate conform cerințelor de calitate, iar prețul acestora este standard pentru un amestec de clase, soiuri sau calibru, fapt care dezavantajează consumatorii.
Certificatele de conformitate a calității fructelor și legumelor proaspete vor fi eliberate gratuit de către organul de control, pe suport de hârtie sau în format electronic. Totodată, organul de control va crea o bază de date a agenților economici din lanțul alimentar, implicați în activități ce țin de sectorul fructelor și legumelor proaspete.
Potrivit autorilor proiectului, odată cu instituirea acestui sistem de control, Republica Moldova ar putea solicita Comisiei Europene să fie inclusă în Lista țărilor terțe a căror controale de conformitate cu standardele specifice de comercializare au fost recunoscute ca fiind echivalente cu cerințele UE.
Noile reglementări vor ajusta legislația națională la normele și practicile UE, asigurând un cadrul legal eficient pentru sporirea calității fructelor și legumelor proaspete, limitarea importului, majorarea exportului și protejarea drepturilor consumatorilor.
Proiectul de lege urmează a fi votat, în lectură finală, de plenul Parlamentului. 

Potrivit statisticilor oficiale, Moldova exporta anual 200.000 de tone de fructe 1i legume, din care puțin mai mult de o zecime ajung pe pieele din UE. Un impediment major în calea creșterii exportului spre UE este tocmai certificarea calităii la standarde comunitare.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică

Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică

Compania Pfizer prevede revenirea la „viaţa normală” peste un an datorită vaccinării

Compania Pfizer prevede revenirea la „viaţa normală” peste un an datorită vaccinării

Apel Public: Mai multe ONG-uri și instituții media cer acces la ședințele Primariei Chișinău

Apel Public: Mai multe ONG-uri și instituții media cer acces la ședințele Primariei Chișinău

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.