VIDEO. Dodon se laudă într-un filmuleț cu noua „casă”. „E important că Președinția nu a fost reparată din bugetul de stat”

VIDEO. Dodon se laudă într-un filmuleț cu noua „casă”. „E important că Președinția nu a fost reparată din bugetul de stat”

După ce a inaugurat clădirea Președinției, renovată din banii oferiți de Guvernul de la Ankara, președintele Igor Dodon a decis să posteze pe rețelele de socializare un filmuleț cu noua „casă”. În video, au fost incluse secvențe de la protestele din 2009, atunci când clădirea a fost distrusă. De asemenea, în filmeleț, șeful statului mulțumește Turciei. „E important că acest simbol al statului a fost reparat fără bani din bugetul de stat”, a spus Dodon.

„După aproape 10 ani de la tentativa de lovitură de stat, această clădire, clădirea instituției prezidențiale, care este un simbol al statului, al RM, în sfârșit este reparată. Mă bucur să constat că acest simbol, de azi înainte, va fi nu doar un simbol al statului, dar și al municipiului Chișinău și e important că a fost reparat fără bani din bugetul de stat. În câteva săptămâni, în această clădire vor avea acces toți doritorii. Cel puțin o dată în două săptămâni va avea loc ziua ușilor deschise și toți cetățenii RM vor putea să vină și să viziteze instituția prezidențială. Mulțumesc partenerilor din Turcia, care ne-au ajutat cu reparația acestui edificiu”, a declarat Igor Dodon în filmulețul postat pe pagina lui de Facebook.

Publicitate

Președinția afost inaugurată în data de 17 octombrie, la eveniment fiind prezent președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Presa a fost ținută doar la parter. De altfel, și în filmulețul video postat sunt arătate doar câteva săli renovate. Nu se știe câți bani exact au oferit turcii pentru reparație. Cert este că aceștia s-au ocupat și de mobilarea edificiului, după ce Igor Dodon acerut acest lucru. Cei doi șefi de stat au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor la evenimentul de inaugurare. Recep Tayyip Erdogan a spus că nu cere nimic în schimb și că acest proiect este un simbol al prieteniei dintre cele două state.

La finele lunii august, Dodon a promis că președintele turc va veni în septembrie-octombrie. La scurt timp după această promisiune, șapte profesori și angajați ai rețelei de licee „Orizont” au fost expulzați pentru așa-zisa amenințare la securitatea țării. Atunci, voci din opoziție, printre care PAS și chiar fostul președinte Vladimir Voronin, au afirmat că expulzarea s-ar fi făcut pentru „a răsplăti” partea turcă pentru construcția Președinției. Directorul adjunct al LT „Orizont” a declarat atunci că reținerea a fost făcută la comanda lui Erdogan. După seria de acuzații, deputatul PSRM Vlad Batrîncea a afirmat că, de fapt, scandalul expulzării cetățenilor turci doar i-a dăunat lui Dodon.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal