Ulterior, jurnalistei i s-a spus că trebuie să părăsească „zonă securizată, unde se află persoane protejate”.

Din imaginile video se vede cum Andrian Candu a ajuns la manifestație împreuna cu Vlad Plahotniuc, fiind așteptați de premier în spatele scenei. După ce a coborât din mașina, președintele PDM a dat mâna cu șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, care a urmărit momentul în care jurnalista a fost alungată fără a întreprinde nimic.

Menționăm că în perimetrul zonei în care se afla jurnalista nu era vreun indicator care ar indica accesul interzis, iar jurnalista este acreditată la evenimentele curente ale PDM.

„Pur și simplu mă trăgea. Mi s-a fotografiat legitimația și mi s-a interzis să filmez sau să fotografiez. În acel moment nu m-am simțit deloc în securitate”, spune Anastasia Antoceanu.