Rise Moldova: Infractori străini cu identități false au drept de vot în circumscripțiile din Chișinău

Rise Moldova: Infractori străini cu identități false au drept de vot în circumscripțiile din Chișinău
Foto: rise.md

Alegătorul Bogdanov, un kazah cu triplă identitate
Cetățeanul Republicii Moldova, Vasilii Bogdanov, născut la 3 februarie 1979 — este una din cele două identități false ale kazahului Nazhmudin Gaziyev (37 de ani), condamnat în țara lui pentru trafic de droguri.

În ancheta publicată de RISE Moldova — „Republica lui Ivan”, am descris în detaliu cum Gaziyev și-a cumpărat identitatea falsă de cetățean moldovean, dar și în ce circumstanțe a folosit cealaltă identitate falsă de cetățean al Rusiei, cu numele — Aslan Isaakov, născut la 3 februarie 1982.

În 2015, Nazhmudin a fost judecat la Chișinău și condamnat la o amendă penală de 9.000 lei pentru „deținerea documentelor oficiale false”. În sentință, magistrații au mai menționat că documentele false ale kazahului (buletinul, pașaportul, certificatul de naștere, alte documente) trebuie distruse „în conformitate cu legislația în vigoare, după expirarea termenului legal de păstrare a dosarului în arhiva instanței de judecată”.

Nazhmudin nu a făcut apel împotriva deciziei din prima instanță, astfel că documentele false urmau să fie distruse, iar datele personale să fie radiate din bazele de date oficiale.

Reporterii RISE Moldova au verificat în Registrul de Stat al Populației dacă codul unic personal al identității false Vasilii Bogdanov a fost radiat, iar rezultatul afișat: „acest cod personal nu există”.


Practic, această informație oficială indică faptul că Vasilii Bogdanov nu mai este cetățean al Republicii Moldova, respectiv și-a pierdut calitatea de alegător și dreptul de vot.

Următoarea căutare am efectuat-o într-o altă bază de date oficială — Registrul de Stat al Alegătorilor, administrat de Comisia Electorală Centrală.

Citește continuarea pe rise.md.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 18% decât pensiile bărbaților

Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 18% decât pensiile bărbaților

Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE

Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE

Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
  • 3
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.