Legea pentru combaterea terorismului sub lupa Comisiei de la Veneția: Trebuie revizuită amănunțit

Legea pentru combaterea terorismului sub lupa Comisiei de la Veneția: Trebuie revizuită amănunțit

Comisia de la Veneția aduce critici aspre legii și cere revizuirea ei amănunțită pentru a o face „coerentă, predictibilă și compatiblă cu obligațiile privind drepturile omului” pe care Moldova și le-a luat în fața organizațiilor internaționale și europene. Puteri discreționare ale SIS și ale speakerului Parlamentului, restricții prea mari impuse presei, lipsa răspunderii penale și disciplinare pentru uzul excesiv de forță  sunt doar câteva din punctele slabe ale legii identificate de Comisie.

Comisia de la Veneția (CV) a dat astăzi publicității opinia sa asupra legii privind prevenirea și combaterea terorismului, opinie solicitată de ministrul de justiție, Victoria Iftodi.

CV apreciază că legea acordă puteri discreționare Sistemului de Informații și Securitate în cadrul măsurilor de prevenire care, așa cum sunt formulate, ar putea afecta persoanele private. Unele dintre aceste măsuri ar trebui să aibă o autorizare externă SIS (un mandat emis de judecător, o decizie a procuraturii, etc), iar detaliile procedurale ar trebui descrise în detaliu.

Publicitate

Speakerul Parlamentului nu ar trebui să aibă puterea de a coordona activitatea anti-teroristă. Dimpotrivă, mecansimele de control parlamentar ar trebui să fie consolidate.

Operațiunile anti-teroriste ar trebui să fie limitate în timp și să fie retrânse la o zonă geografică bine delimitată. Orice extindere fie a zonei, fie a duratei ar trebui să fie dublată de sporirea controlului parlamentar.

Legea ar trebui să prevadă răspunderea penală și disciplinară a persoanelor din sistemul de securitate în cazul unor acțiuni evident disporporționate, ca și pentru comportarea și planificarea inadecvate în cadrul operațiunilor anti-teroriste. Statul ar trebui să poarte răspunderea civilă în cazul daunelor produse de astfel de acțiuni disproporționate. Utilizarea fără justificare a armamentului, neadaptată situației din teren ar trebui să fie înterzisă prin lege, iar orice invaliditate sau deces provocate de astfel de acțiuni trebuie să facă obiectul unei investgații independente.

Restricțiile impuse mass media în timpul unei crize teroriste trebuie să fie de scurtă durată și să se refere doar la anumite informații, în baza principiului proporționalității. Jurnaliștii trebuie să fie liberi să informeze pubicul despre situația generală chiar și în cazul unor astfel de crize. Principiile comportamentulu responsabil al mass media trebuie stabilite doar prin auto-reglementarea jurnaliștilor.

Crearea de „liste negre” cu teroriști nu trebuie să se bazeze doar pe deciziile altor țări și trebuie să existe un proces de apel, prin care persoanele vizate să poate contesta incuderea lor pe astfel de liste. Judecătorul este cel care trebuie să aprecieze, în baza unor probe, dacă persoana este sau nu „terorist”.

Opina integrală a Comisiei de la Veneția este disponibilă aici. Opinia CV a fost solicitată în luna august a acestui an.

Comisia de la Veneția, creată în 1990, este un organ consultativ al Consiliului Europei în chestiuni constituţionale. Comisia numără în prezent 60 de membri şi este recunoscută pe plan internaţional drept o instanţă de reflectare independentă. Este formată din cadre universitare superioare, în special în domeniul dreptului constituțional sau internațional, judecători ai curților supreme și constituționale sau membri ai parlamentelor naționale. Membrii Comisiei sunt numiți de către statele membre pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea realegerii.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal