Amenințarea lui Vladimir Putin: Rusia va ataca țările europene care dețin rachete americane

Amenințarea lui Vladimir Putin: Rusia va ataca țările europene care dețin rachete americane

Ţările europene care vor găzdui sisteme de rachete americane vor deveni ţinte ale Rusiei în cazul unui război, a avertizat preşedintele Vladimir Putin, citat de  Mediafax. Președintele rus reacționează astfel la anunțata retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). 

Preşedintele Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, așa că SUA vor începe construcția de rachete cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

"Dacă Statele Unite se retrag din Tratatul INF, ce vor face cu noile rachete? Dacă vor fi aduse în Europa şi vor fi montate acolo, noi vom fi nevoiţi să avem o reacţie simetrică. Deci, dacă vor face asta, trebuie să înţeleagă că teritoriile naţiunilor respective riscă să fie ţinte ale unui atac de ripostă. Nu sunt sigur că trebuie să ajungem la o astfel de escaladare a situaţiei în Europa. Eu nu văd niciun motiv pentru acest lucru şi, repet, nu este alegerea noastră, nu este ceva ce vrem noi", a declarat Vladimir Putin miercuri seară, în cursul întrevederii pe care a avut-o la Moscova cu premierul Italiei, Giuseppe Conte.

Uniunea Europeană a avertizat Administraţia Donald Trump că decizia de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia, va genera "instabilitate" şi o "cursă a înarmării", cu efecte asupra ţărilor europene. Bruxellesul a îndemnat Washingtonul şi Moscova să continue dialogul pentru menţinerea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), în contextul în care Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va dezvolta noi rachete atomice după decizia Washingtonului de retragere din acest acord. "


Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Cheile la bază” sau „Jos prețul la metan!”: Șoferii de taxi, divizați între protestele din fața Guvernului și rândurile la gazul „de aur” (VIDEO)

„Cheile la bază” sau „Jos prețul la metan!”: Șoferii de taxi, divizați între protestele din fața Guvernului și rândurile la gazul „de aur” (VIDEO)

Reacția ATAT la protestul taximetriștilor din centrul capitalei: „Astăzi revendicările acestora nu sunt pe deplin înțelese și formulate”

Reacția ATAT la protestul taximetriștilor din centrul capitalei: „Astăzi revendicările acestora nu sunt pe deplin înțelese și formulate”

Rușii au început manevre militare în Marea Baltică cu 20 de nave

Rușii au început manevre militare în Marea Baltică cu 20 de nave

Advertoriale
Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 2
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 3
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 4
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.