Curtea Constituțională va putea să se pronunțe și asupra legilor intrate în vigoare înaintea adoptării Constituției

Curtea Constituțională va putea să se pronunțe și asupra legilor intrate în vigoare înaintea adoptării Constituției

Curtea Constituțională urmează să-și extindă prerogativa de a efectua controlul constituționalității și asupra legilor adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției Republicii Moldova. Parlamentul, în cadrul ședinței de astăzi, a discutat un proiect de modificare a legislației și l-a votat, în prima lectură.

Potrivit prevederilor actuale, doar actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituției, la 27 august 1994, sunt supuse controlului constituționalității. Totodată, după adoptarea Constituției, nu au fost prevăzute proceduri de tranziţie prin care să fie constatată neconstituţionalitatea legilor adoptate până în 1994 și să fie scoase din ordinea normativă în vigoare. Astfel, a fost lăsată nesoluționată situația legislației anterioare adoptării Constituției.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal