Și fostul vice-președinte american a fost vizat de un colet-capcană

Și fostul vice-președinte american a fost vizat de un colet-capcană

Un al nouălea colet suspect a fost decoperit, adresat de data aceasta fostului președinte american John Biden, în Delaware, anunță The Guardian.Ambalajul este similar celorlalte opt colete-capcană descoperite până în prezent, care conțineau dispozitive explozive. Coletul are multiple ștampile poștale și are trecută, la expeditor, adresa locuinței reprezentantului Floridei, Debbie Wasserman Schultz. În ultimele zile au mai fost vizați de astfel de colete Barack Obama, soții Clinton, George Soros, actorul Robert de Niro (critic acerb al președintelui Donald Trump), precum și biroul din New York al postului CNN.Într-un mesaj pe Twitter, președintele Trump a comentat valul de colete capcană, pe care l-a pus pe seama furiei pe care  o stârnesc în societate știrile false vehiculate de principalele medii din țară.Primarul New Yorkului, Bill de Blasio, a declarat că "există toate motivele să credem că mai există astfel de bombe"


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Advertoriale
Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tarife mai mari pentru energie termică. ANRE a aprobat noile majorări
  • 2
    Scurgerile din gazoductele Nord Stream: UE și NATO susțin că ar fi„acte de sabotaj”, iar Zaharova acuză SUA de „atac terorist”
  • 3
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 4
    În baza listei întocmite de primărie și câte trei metri steri în prima etapă: Cum se întâmplă distribuirea lemnului de foc populației
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.