De la comedii, la melodrame. Iată ce piese au pregătit actorii de la „Eugene Ionesco”

De la comedii, la melodrame. Iată ce piese au pregătit actorii de la „Eugene Ionesco”

Două comedii, o monodramă și o melodramă. Altfel spus, spectacole pentru toate gusturile au pregătit pentru luna noiembrie actorii Teatrului Național „Eugene Ionesco”. Vedeți mai jos repertoriul.

În data de 3 noiembrie, puteți urmări spectacolul „Arta Conviețuirii”, o comedie despre viața de familie, prietenie, falsitate și cinism.

Subiectul central este frustrarea vieţii de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafaţă toate nemulţumirile vieţii de cuplu.


În data de 4 noiembrie, actorii vor juca o comedie în stil francez „Iubirea la proști” – un spectacol cu umor rafinat și replici explozive unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin lanț, regizat de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber.

Actor, dramaturg, regizor și scenarist francez contemporan în vogă, Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino. Prin scenă se perindă, vreme de o oră şi jumătate, diverşi şi diverse, casa lui Pierre transformându-se într-un spaţiu de trecere, în care nimic nu mai e ce-a fost.


În data de 10 noiembrie, va fi pusă în scenă monodrama „Ultima noapte la Madrid” – un spectacol despre viața interioară a ultimei femei a lui Picasso.

Spectacolul redă viața lui Jaqueline Roque, ultima dintre cele șapte soții ale pictorului spaniol Pablo Picasso, despre care acesta spunea că este unica femeie care îl înțelegea. 

Prin jocul său de o expresivitate artistică excepțională, actrița Ala Menșicov reușește să transmită publicului gîndurile și trăirea sufletească, plină de tristețe, bucurie și fascinație pe care ultima soție a marelui pictor Pablo Picasso, franțuzoaica Jacqueline Roque a trăit-o împreună cu acest geniu până la sfîrșitul vieții lui. Din povestea lui Jacqueline, aflăm despre viața zbuciumată, creația impresionantă și caracterul despotic al genialului Pablo Picasso, dar și despre marea dragoste pe care această femeie a trăit-o alături de el și în numele căruia și-a sacrificat viața.

Acest rol îi aduce actriței Ala Menșicov Marele Premiu Gala Star în cadrul festivalului de Teatru „One man show” din România.


Iar pentru data de 11 noiembrie a fost pregătită melodrama „Căldură în noiembrie’’, un spectacol despre lupta dintre dragoste și plecatul din țară.

Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul său de baștină, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat, mai bine zis a fugit, acum 40 de ani.

În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întîlnește pe fosta lui iubită, Elena.

Aflăm din povestea lor despre împrejurările în care s-au iubit și s-au despărțit, calvarul prin care a trecut Elena și prețul pe care l-a avut de plătit ea pentru fuga lui Alex. Martori la toată povestea aceasta sunt doar proprietarul cârciumii, un tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, împreună cu iubita sa, o tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze împreună cu alesul inimii în America.


Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md.

Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!

Actorii vă promit că n-o să vă plictisiți.


Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)

Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 3
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
  • 4
    În Republica Moldova, doar 35% dintre femeile care au cel puțin un copil sunt angajate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.