1.    „Zona era restricționată”

În cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul Național 4, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că zona respectivă era „restricționată”. Curios este faptul că jurnalista a filmat și a făcut poze preț de câteva minute chiar în fața ofițerilor de securitate. Nimeni nu a menționat că accesul în zonă ar fi interzis, iar orice indicator/mesaj/barieră în acest sens lipseau. Jurnalista a fost anunțată că nu are dreptul să se afle în zona respectivă abia când a încercat să adreseze întrebări organizatorilor evenimentului public – Andrian Candu, Pavel Filip și Vlad Plahotniuc.

2.    „Jurnalistul a fost rugat să plece”

Andrian Candu a mai declarat că „jurnalistul a fost rugat să plece”. Se pare că a scăpat să spună că jurnalistul a fost forțat să părăsească zona și să se îndepărteze de cei trei, iar ulterior – rugat cu explicațiile de rigoare. De asemenea, democratul a menționat că în zona „restricționată” se afla „conducerea țării”. În zona respectivă se aflau și președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, dar și secretarul general al formațiunii, Constantin Botnari.

3.    „Doi politicieni erau acufundați într-o discuție”

Fostul ministru al Justiției Vladimir Cebotari a spus, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV, că „doi politicieni – președintele Parlamentului și prim-ministrul RM, și cu alte persoane erau într-o discuție și s-a apropiat de ei o persoană, întrerupându-i din discuție”, acuzând presa că a lăsat la o parte bunele maniere. Democratul nu i-a menționat însă pe președintele Vlad Plahotniuc și pe Constantin Botnari.

Acesta nu este singurul caz de la manifestația PDM în care presa a fost împiedicată să-și facă meseria. În cadrul evenimentului, jurnaliștii de la Ziarul de Gardă și de la Radio Europa Liberă au fost agresați de către carabinieri.

Organizațiile neguvernamentale de media au condamnat abuzurile față de jurnaliști, menționând că „legea prevede pedeapsă penală pentru împiedicarea în mod intenționat a activității mass-media”.