Protest împotriva arestării medicului Vadim Scarlat: „Locul lui e la maternitate”

Protest împotriva arestării medicului Vadim Scarlat: „Locul lui e la maternitate”

Centrul Național Anticorupție va avea „oaspeți” de la o luni. Pe 29 octombrie urmează să aibă loc un protest pașnic, unde se va cere eliberarea medicului Vadim Scarlat, arestat într-un dosar de corupție. La evenimentul #freeScarlat, anunțat pe Facebook pentru ora 10:00, și-au confirmat prezența, până la această oră, peste 170 de persoane.

„Vadim Scarlat este unul din puținii medici care a reușit să obțină respectul pacientelor sale. E ginecologul-obstetrician care a răspuns pozitiv la orice apel în afara orelor de serviciu, noaptea, în weekend sau de sărbători. Putea să ia calea străinătății în orice instituție privată de peste hotare. El a rămas acasă, să fie prezent în cel mai responsabil moment al vieții – nașterea”, au scris organizatorii manifestației.

„Dragii noștri, mame, tați și bunici, haideți să dăm dovadă de umanitate și să ieșim la un protest pașnic. Să cerem organelor de drept să anuleze decizia judecătorească de arest a doctorului Vadim Scarlat, să-i fie examinat dosarul în stare de libertate sau arest la domiciliu. Locul lui Vadim Scarlat nu e în penitenciar! Locul lui e la maternitate. Acolo este așteptat în continuare de viitoarele mămici”, se mai arată în mesaj.

Anterior, în mediul online a fost lansată o petiție cu același scop. În nici trei zile, aceasta a adunat aproape 1.300 de semnături.

Vadim Scarlat este învinuit că ar fi dat mită de 2.000 de euro unui magistrat pentru emiterea unei decizii favorabile într-un dosar în care era cercetat pentru neglijență, ceea ce ar fi condus la moartea unui nou-născut.

Pe 23 octombrie, zece persoane au fost reținute într-un dosar de corupție. Este vorba de cinci judecători, un procuror, un avocat, un medic, un asistent judiciar și un inculpat pe un dosar. Doi magistrați și procurorul au fost plasați în arest la domiciliu, ceilalți învinuiți – în izolator.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
La doi de ani la incendiul de la Filarmonica Națională, a fost lansat concursul internațional pentru reabilitarea edificiului

La doi de ani la incendiul de la Filarmonica Națională, a fost lansat concursul internațional pentru reabilitarea edificiului

Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)

Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)

Porturile ucrainene au transportat aproximativ 4,7 milioane de tone de alimente în cadrul acordului privind cerealele, afirmă Ministerul Infrastructurii

Porturile ucrainene au transportat aproximativ 4,7 milioane de tone de alimente în cadrul acordului privind cerealele, afirmă Ministerul Infrastructurii

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O factură la gaz pentru încălzirea unui apartament de 70 metri pătrați ar putea ajunge până la 4.200 de lei. Ce arată calculele unui economist
  • 2
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 3
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 4
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.