Polonia cere, din nou, despăgubiri de război de la Germania

Polonia cere, din nou, despăgubiri de război de la Germania
Foto: time.com

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a reiterat duminică solicitarea ţării sale pentru ca Germania să achite Poloniei despăgubiri de război pentru prejudiciile provocate în cel de-al Doilea Război Mondial, cu câteva zile înainte de o nouă rundă de consultări guvernamentale între Varşovia şi Berlin, potrivit AFP.

„În opinia mea, problema plăţilor pentru reparaţii nu este un capitol închis”, a spus Andrzej Duda într-un interviu acordat ediţiei de duminică a cotidianului german Bild.

El s-a referit în acest sens la două rapoarte - unul elaborat sub egida fostului şef al statului polonez Lech Kaczynski, celălalt - al parlamentului de la Varşovia - potrivit cărora „pagubele provocate de război în Polonia nu au făcut niciodată obiect de compensare”, mai ales distrugerea capitalei Varşoviei cu explozibili, casă cu casă, de către trupele fasciste, scrie Agerpres. „Deci, este o problemă despre adevăr şi responsabilitate”, a spus el.

Guvernul german a respins în trecut astfel de revendicări, apreciind că Polonia a renunţat oficial în august 1953 la cererile de reparaţii din partea Germaniei. Partidul conservator la putere în Polonia contestă totuşi validitatea acestui document, apreciind că a fost semnat sub constrângerea Uniunii Sovietice.

Declaraţia preşedintelui Duda intervine în contextul în care consultări guvernamentale polono-germane sunt prevăzute vineri la Varşovia. Cancelarul german Angela Merkel, însoţită de mai mulţi miniştri din cabinetul său, urmează să se întâlnească cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki.

În privat, diplomaţi germani consideră că Polonia în acest dosar încearcă nu atât să obţină reparaţii concrete, obiectiv puţin realist, ci mai degrabă să se servească de acesta ca pârghie în speranţa de a obţine sprijinul Berlinului în probleme europene: bugetul UE sau ameninţarea cu sancţiuni împotriva Varşoviei pentru abateri de la normele statului de drept. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un fost adjunct al lui Stoianoglo a fost scos de sub urmărire penală

Un fost adjunct al lui Stoianoglo a fost scos de sub urmărire penală

Consilierul municipal Ruslan Verbițchi a acționat în judecată CNESP. Solicită anularea orelor online

Consilierul municipal Ruslan Verbițchi a acționat în judecată CNESP. Solicită anularea orelor online

Pericol la litru: Uleiul de palmier, opțiunea alimentară ieftină, dar care face sănătatea scumpă

Pericol la litru: Uleiul de palmier, opțiunea alimentară ieftină, dar care face sănătatea scumpă

Advertoriale
TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

 Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariile și beneficiile demnitarilor: Pază de stat, pașaport diplomatic, transport gratuit sau bani pentru chirie
  • 2
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 3
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 4
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.