Arestări în Bulgaria pentru fraude la acordarea cetățeniei: Printre beneficiari ar fi și cetățeni moldoveni

Arestări în Bulgaria pentru fraude la acordarea cetățeniei: Printre beneficiari ar fi și cetățeni moldoveni
Foto: Bulgaria Travel News


Justiţia bulgară a anunţat luni că desfăşoară o anchetă referitoare la acordarea frauduloasă a cetăţeniei bulgare, care le dădea beneficiarilor dreptul să călătorească fără viză în Uniunea Europeană. Principalii beneficiari ai acestui trafic ar fi cetăţeni ucraineni, ai Republicii Moldova şi macedoneni, scrie Agerpres cu referire la agențiile de presă internaționale.

Ancheta a fost deschisă pentru fapte de corupţie, abuz în serviciu şi falsificare de documente. 

Conform presei bulgare, au fost reţinute în jur de 20 persoane, printre care 15 angajaţi ai agenţiei şi presupuşi intermediari pe lângă candidaţii la cetăţenia bulgară. 

Postul de radio BNR a relatat că între 30 şi 40 de paşapoarte bulgare frauduloase erau emise săptămânal în cadrul acestui trafic, despre care nu se ştie deocamdată de când dura. În schimbul a 5.000 de euro, o persoană putea obţine un certificat fals care îi atesta originea bulgară şi care îi dădea dreptul la naturalizare şi, ulterior, la un paşaport cu care putea călători fără viză în Uniunea Europeană.

Agenţia pentru bulgarii din străinătate este abilitată să elibereze certificate cetăţenilor altor state care pot face dovada că au cel puţin un strămoş bulgar.

Bulgaria procedează în medie la 10.000 de naturalizări pe an, majoritatea pe baza acestei proceduri.

Criteriile pentru dovedirea originii bulgare au constituit subiect de dezbatere. Mult timp a fost suficientă o declaraţie pe proprie răspundere, dar, după 1 mai 2017, sunt cerute documente care să ateste originea bulgară a unui părinte sau a unui bunic.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Scandal la Banca Mondială după ce un audit a constatat „presiuni nejustificate” din partea conducerii, pentru a îmbunătăți poziția Chinei

Scandal la Banca Mondială după ce un audit a constatat „presiuni nejustificate” din partea conducerii, pentru a îmbunătăți poziția Chinei

În actualul Parlament sunt cele mai multe femei din istoria Legislativului. Câte deputate erau în prima legislatură (INFOGRAFIC)

În actualul Parlament sunt cele mai multe femei din istoria Legislativului. Câte deputate erau în prima legislatură (INFOGRAFIC)

Exporturile moldovenești se recuperează destul de promițător, iar jumătate din creștere este asigurată de România

Exporturile moldovenești se recuperează destul de promițător, iar jumătate din creștere este asigurată de România

Advertoriale
Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ZDG: Au plătit zeci de mii de lei pentru vacanță, luând și credite, dar au rămas fără călătorie. Agenția de turism i-a dus de nas (VIDEO)
  • 2
    Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției
  • 3
    S-au supărat? Deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului. Iată motivul
  • 4
    Prețurile la gaze pentru Republica Moldova au crescut de patru ori, la 550 de dolari pentru o mie de metri cubi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.