*Acest material este sponsorizat

Operație triplă pe inimă: Medicii de peste hotare i-au spus „NU”, iar cei de acasă i-au dăruit o șansă la viață

Operație triplă pe inimă: Medicii de peste hotare i-au spus „NU”, iar cei de acasă i-au dăruit o șansă la viață


Galina s-a născut cu o inimă bolnavă. Avea 24 de ani când a fost operată pentru prima dată – pentru a face intervenția complicată a mers tocmai la Kiev. Toată viața inima femeii a funcționat la limită, astfel că ajungând pensionară a dezvoltat multiple probleme cardiace.

Două dintre cele patru valve ale inimii sale, niște „supape” ce permit curgerea sângelui în interiorul inimii într-o singură direcție, erau complet uzate. Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns tulburările de ritm cardiac și problemele de respirație, femeia a suferit și un tromboembolism pulmonar: mai multe cheaguri de sânge formate la nivelul picioarelor au migrat și i-au blocat ramurile arterei pulmonare. Galina a ajuns să se sufoce la nici 2 pași făcuți. Disperată, pensionara de 63 de ani a mers din nou în Ucraina – medicii de acolo, însă, au ridicat din umeri: „Prea multe riscuri și o inimă prea slabă”, i-au spus aceștia.

Galina Gheraș, pensionară, r. Glodeni: „Doi ani am tot umblat prin spitale. Niciun rezultat. Când am văzut că nici medicii de la Kiev nu se apucă să mă trateze, am pierdut orice speranță. I-am zis feciorului, care tot insista să merg și pe la alți medici: „Gata, Ruslan. E timpul să ne resemnăm”.”

Au urmat zile chinuitoare, în care femeia era, practic, țintuită la pat. O discuție la telefon, însă, a convins-o să-i mai dea o șansă inimii sale. O rudă a Galinei, cardiacă și ea, tocmai se operase cu succes acasă, într-un spital privat din Moldova. Aceasta i-a povestit entuziasmată despre sălile de operație „ca în filme” și medicii care „fac minuni”. La primul consult postoperatoriu cele două au mers împreună.


Galina Gheraș, pensionară, r. Glodeni: „Eu nu știam că în Moldova există un spital de așa nivel, ca Medpark. În aceeași zi am fost consultată de chirurgul cardiovascular Andrei Ureche și am trecut câteva investigații și analize. Mi s-a spus că situația e gravă, că operația e foarte periculoasă, dar nu am auzit un „Nu” categoric. Am înțeles că se va forma un consiliu de medici, care va analiza situația mea și că voi fi sunată când vor avea un răspuns. Cu această licărire de speranță am plecat acasă.”

La scurt timp, Galina a primit mult așteptatul apel. A fost anunțată că are „șanse bune” să scape de povara unei inimi nefuncționale. Pe 5 septembrie 2018 echipa de chirurgi cardiovasculari Medpark, în frunte cu Aureliu Batrînac, a realizat o intervenție fără precedent pentru acest spital: o operație triplă pe inimă, care consta din Trombendarterectomie pulmonară, efectuată concomitent cu protezarea valvei mitrale și plastia complexă a valvei tricuspide. 

Intervenția, pe care Galina o numește astăzi „minune” a durat aproape 8 ore.  Pe parcursul operației, corpul femeii a fost „răcit” până la temperatura de +22° Celsius, după care circulația sangvină a fost oprită.

Aureliu Batrînac, chirurg cardiovascular, director medical Medpark: În funcție de gravitatea operației, putem răci corpul până la +18° Celsius, deci, vă dați seama cât de complicată a fost procedura. Ca să putem efectua intervenția, inima și plămânii trebuie să fie uscați, goliți de sânge. Deci, am conectat pacienta la aparatul de circulație extracorporală, care preia funcțiile cordului și a plămânului, după care am injectat în inimă o substanță care a oprit-o. Când temperatura corpului a ajuns la +22° Celsius, circulația sangvină a fost sistată timp de 30 minute. Am purces la extragerea trombilor din ramurile arterei pulmonare, din ambele părți, inclusiv cele mai mici ramuri vizibile, după care am repornit circulația sangvină și am început să încălzim corpul până la +37° Celsius, cordul fiind încă oprit. Cât timp temperatura corpului revenea la normal, am înlocuit valva mitrală și am efectuat plastia complexă de valvă tricuspidă. După încheierea operației, pacienta a fost conectată la ventilație artificială timp de 4 zile. Revenirea a fost treptată. Riscurile acestei operații erau enorme, dar noi, echipa de cardiochirurgi Medpark, nu alegem căile ușoare.”

Galina Gheraș, pensionară, r. Glodeni: „Când am deschis pentru prima dată ochii după operație, l-am văzut alături pe fiul meu. Țin minte că m-a sărutat pe obraz și mi-a zis: 'Gata, mamă, ai scăpat!' Nu am cuvinte să spun ce a fost în sufletul meu în acele secunde.”


Astăzi pensionara se bucură de viață, alături de soț, copii și nepoți. Și doar un regret are Galina....

Galina Gheraș, pensionară, r. Glodeni: „Acum am poftă de viață, înainte de operație nu o aveam, pentru că eram neputincioasă. Îmi pare rău că nu am știut de acest spital, de acești medici cu mâini de aur. M-aș fi adresat mult mai devreme și poate nu ajugeam în situație așa de grea. Eu așa ceva nu am mai văzut în viața mea, așa grijă față de bolnav, așa răbdare, pe care o au absolut toți, de la asistentă medicală și până la șef de secție. De câteva ori pe zi mă întrebau cum mă simt, ce mă doare, nu reușeam să-i întreb ceva, că ei deja veneau cu explicații, n-am mai întâlnit așa specialiști. Să-i aibă Dumnezeu în pază!”

Centrul Sănătatea Inimii Medpark este singurul centru din Republica Moldova care cuprinde sub același acoperiș un departament consultativ şi staţionar, cardiologie intervenţională și cardiochirurgie, oferind toată gama de asistenţă medicală pentru bolile de inimă. Сele mai moderne tehnici și practici sunt implementate de către o echipă de profesioniști înalt calificați, cu experiență vastă: chirurgi cardiovasculari, perfuziologi, cardiologi intervenționiști, anesteziologi și tehnicieni. Colaborarea interdisciplinară între specialiști constituie pentru noi etalonul soluționării complexe a problemelor medicale ale pacientului.

Ai grijă de inima ta și inimile celor dragi!


Medpark – cel mai complex centru cardiologic din Moldova

Pentru detalii: www.medpark.md, 022 40 00 40


P.

P.

Vezi și aceste știri
Tragedie la Hîncești. Un bărbat s-a înecat, după ce s-a încâlcit în propria plasă de pescuit

Tragedie la Hîncești. Un bărbat s-a înecat, după ce s-a încâlcit în propria plasă de pescuit

Pompierii au prevenit un incendiu în nordul țării. Semințele dintr-o uscătorie de floarea soarelui începuseră să mocnească

Pompierii au prevenit un incendiu în nordul țării. Semințele dintr-o uscătorie de floarea soarelui începuseră să mocnească

Înfrângere usturătoare. Naționala feminină de fotbal a Moldovei a pierdut pe teren propriu, în fața Elveției

Înfrângere usturătoare. Naționala feminină de fotbal a Moldovei a pierdut pe teren propriu, în fața Elveției

Advertoriale
Ediție YardSale cu arome de toamnă. Când și unde se ține ediția „Brave New World”

Ediție YardSale cu arome de toamnă. Când și unde se ține ediția „Brave New World”

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 3
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 4
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.