
Năstase, despre o eventuală platformă electorală cu forțe de centru și de stânga
Opoziția de dreapta trebuie să lupte până la capăt, iar varianta boicotului scrutinului parlamentar din 24 februarie 2019 este exclusă, susține liderul PPDA, Andrei Năstase.„Sunt voci puține și neînsemnate cele care spun că opoziția va boicota alegerile. În Republica Moldova oamenii vor schimbarea. La prezidențiale am fost foarte aproape să punem bazele schimbării. Am reușit la locale. A apărut speranța. Nu avem dreptul să abandonăm această luptă. Boicot înseamnă abandon”, a declarat Năstase în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
・
„Ar trebui să ne ridicăm mânecele, să ne apucăm să muncim mai mult, și să-i batem, să revenim la normalitate: la un sistem de vot normal, să recuperăm miliardele, să confiscăm averile ilicit dobândite. Asta vor oamenii. Să existe bunăstare, locuri de muncă, să existe loc pentru toți, nu doar pentru o gașcă de bandiți”, a mai spus acesta.
Întrebat despre probabilitatea creării unei platforme electorale antioligarhnice mai largi, care să includă și forțe politice de centru și chiar de stânga, Năstase a sugerat că anumită formulă ar putea fi posibilă.
Liderul PPDA a afirmat că blocul electoral dintre PAS și PPDA, care a fost deja anunțat în spațiul public, nu va acceptă „niciun fel de candidați independenți” pe care să-i sprijine.
„Cine își asumă dezideratele PAS, PPDA și PLDM are susținere anoastră. Ca să nu apară tot felul de independenți ca Silvia Radu”, a declarat acesta, declarându-se încrezător în rezultatul alegerilor parlamentare.
„Avem o șansă mare. Mai mult ca niciodată, regimul s-a discreditat”, a adăugat el.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc în data de 24 februarie 2019, în baza sistemului electoral mixt, în care 51 de deputați vor fi aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 - în baza listelor de partid.