Oameni de afaceri din China negociază contracte de import a vinurilor din Moldova

Oameni de afaceri din China negociază contracte de import a vinurilor din Moldova
FOTO: CCI

Un grup de oameni de afaceri din China se află într-o vizită în Republica  Moldova pentru a negocia un contract de import a vinurilor cu unul din producătorii locali și a căuta noi parteneri, informează Camera de Comerț și Industrie (CCI).

„Republica Moldova este o țară a vinului și produce vinuri cu o calitate de apreciat”, a declarat Zhang Jia Yu, directorul adjunct al Departamentului vinului și viei din orașul Yantai, provincia Shandong din China.

Companiile din regiunea Shandong acoperă cca 30% din consumul de vinuri din China, totuși pe piață se face simțit un anumit deficit, pe care Departamentul vinului și viei din Yantai intenționează să-l acopere parțial și cu vinuri din Moldova, a precizat oficialul, menționând că în regiune urmează a fi deschis, în luna ianuarie, unul dintre cele mai mari terminale maritime destinate importului de vinuri în China, care va facilita schemele logistice de import.

Președintele CCI, Valeriu Lazăr, a salutat interesul companiilor chineze pentru vinurile moldovenești, apreciind piața chineză drept una extrem de importantă pentru producătorii moldoveni, care caută să-și diversifice piețele de desfacere.

Valeriu Lazăr a exprimat întreaga disponibilitate a Camerei de Comerț și Industrie de a facilita contactele între oamenii de afaceri din ambele țări, oferindu-le servicii de expertiză și certificare a mărfurilor, de evaluare a bonității companiilor și a invitat partea chineză să viziteze expoziția Fabricat în Moldova.

Totodată, Valeriu Lazăr a exprimat interesul în organizarea unor misiuni de afaceri în China, primind invitația de a participa la târgurile de vinuri din Shanghai din luna aprilie și cel din Shandong în luna noiembrie 2015.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 3
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 4
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.