Liberalii cheamă PAS, PPDA și PLDM la masa negocierilor

Liberalii cheamă PAS, PPDA și PLDM la masa negocierilor

Liberalii cheamă Partidul Acțiune și Solidatitate, Partidul Platforma DA și Partidul Liberal Democrat la masa negocierilor. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței Biroului Politic al PL din 30 octombrie. Asta deși PAS și PPDA au anunțat deja că vor candida într-un bloc la alegerile parlamentare, numit „ACUM”.

„Considerăm că PL, PLDM, PAS și PPDA sunt partide care și-au demonstrat angajamentul de a demola regimul dictatorial al lui Plahotniuc și Dodon.

Chiar dacă PAS și PPDA au anunțat că vor lansa la 3 noiembrie blocul electoral ACUM, format din PAS și PPDA, suntem de părerea că există loc de dialog pentru a ne asigura că, după alegerile din 24 februarie, nu vom admite reinstaurarea regimului care, de pe acum, își arată pornirile despotice de control pe verticală a tuturor puterilor din stat”, se arată într-un comunicat emis presei.

Publicitate

Liberalii mai spun că, doar prin eforturi comune, poate fi evitat pericolul izolării de „lumea civilizată”. Ne putem pomeni ostaticii „cortinei de fier”, fără libera circulație în spațiul UE, fără piața europeană de desfacere, fără libertatea de gândire și exprimare. Având în vedere faptul că, există semnale sigure că V. Plahotniuc, precum fac toți dictatorii, își formează propria opoziție „proeuropeană” și „unionistă” pentru a pune obstacole de a accedere în Parlament”, explică aceștia.

PL susține că partidele de dreapta se află în dezavantaj, pentru că „PD și PSRM și-au croit circumscripțiile după bunul lor plac și au înțelegerea să nu concureze pe aceeași circumscripție”. „Același lucru trebuie să facem și noi, pentru a nu ne exclude reciproc și pentru a nu deschide larg porțile pentru candidații PD/PSRM”, se mai arată în comunicat.

Pe final de adresare, liberalii cheamă cele trei formațiuni politice „la un dialog sincer și deschis, în vederea coordonării de a fi înaintat și susținut un singur candidat pe fiecare circumscripție uninominală din partea acestor partide”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal