GRAFIC. Câţi oameni au părăsit Rusia de când Vladimir Putin a ajuns preşedinte

GRAFIC. Câţi oameni au părăsit Rusia de când Vladimir Putin a ajuns preşedinte
FOTO: nbcolympictalk


Rusia se confruntă cu un exod masiv de specialişti, dincolo de problemele macroeconomice dure, migraţie care s-a accentuat anul acesta, când Vladimir Putin a revenit la Kremlin în cel de-al treilea mandat de preşedinte, scrie Zf.ro.

Blomberg subliniază că în primele opt luni ale acestui an, peste 200.000 de oameni au plecat din Rusia, mai mult decât orice an calendaristic complet, din 1997 până în prezent.

Cei mai mulţi dintre cei care părăsesc Rusia sunt tineri care lucrează pentru multinaţionale şi urmează migraţia capitalului străin de la Moscova.

Totodată, o bună parte dintre cei mai importanţi antreprenori locali, printre care se numără şi fondatorul versiunii ruseşti a Facebook-ului, VKontact, Pavel Durov, au migrat spre Vest, pentru a scăpa de măsurile de control impuse de administraţia de la Moscova.

Decizia fără precedent din noaptea de luni spre marţi a Băncii Rusiei de a majora dobânda de referinţă de la 10,5% la 17% pentru a stopa prăbuşirea rublei a fost interpretată de analişti ca un gest de disperare într-o situaţie de panică.

Rezultatul este că încrederea în banca centrală s-a evaporat, iar rubla şi-a continuat prăbu­şirea cu cel mai rapid picaj de după 1998.

Wall Street-ul pariază pe posibilitatea ca Rusia, a cărei economie este lovită de prăbuşirea preţului petrolului, de hemoragia masivă de capital şi de blocarea accesului băncilor şi companiilor la finanţare în valută, va intra în default, aşa cum a mai făcut în 1998.

Mai jos vedeți un grafic în care se arată câţi oameni au părăsit Rusia de când Vladimir Putin a ajuns preşedinte:

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
ANALIZĂ | Cum poate susține Bucureștiul agenda pro-europeană și reformatoare în Republica Moldova

ANALIZĂ | Cum poate susține Bucureștiul agenda pro-europeană și reformatoare în Republica Moldova

Scandal într-un troleibuz, un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca (VIDEO)

Scandal într-un troleibuz, un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca (VIDEO)

Ministrul pentru Intergrea Europeană, Nicu Popescu va participa alături de Maia Sandu la Adunarea Generală a ONU

Ministrul pentru Intergrea Europeană, Nicu Popescu va participa alături de Maia Sandu la Adunarea Generală a ONU

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 2
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 3
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.