Șor nu va fi tras la răspundere pentru amenințarea jurnaliștilor. Iată explicația Procuraturii

Șor nu va fi tras la răspundere pentru amenințarea jurnaliștilor. Iată explicația Procuraturii

Primarul de Orhei, Ilan Șor, nu va fi tras la răspundere pentru amenințările lansate în adresa jurnaliștilor și a oponenților politici. Și asta pentru că faptele comise de acesta nu sunt prevăzute de legea penală ca infracțiune, a declarat pentru AGORA șeful Procuraturii Chișinău, Ștefan Șaptefrați.

„La data de 3 septembrie, a fost luată o hotărâre și s-a respins pornirea urmării penale. În amenințările sale nu există fapta infracțiunii”, a spus Ștefan Șaptefrați.

Decizia Procuraturii a fost luată în septembrie, asta deși amenințările lui Ilan Șor au fost lansate încă în luna iulie. Atunci, Procuratura Generală declarase pentru AGORA că s-aautosesizat pe marginea acestui caz.

Spunea că s-a sesizat din oficiu și Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai. Printr-o solicitare, l-am întrebat ce măsuri a întreprins în acest sens.

„Pentru lichidarea lacunelor din cadrul legal național, autorităților moldovenești le-au fost avansate  mai multe recomandări din partea unor instituții internaționale. Pentru implementarea recomandărilor internaționale în domeniul drepturilor omului, Guvernul a elaborat un pachet de legi cu privire la crimele bazate pe ură și prejudecată, care a fost votat în 2016 în prima lectură. În contextul cazului Șor, dar și altor cazuri similare, având în vedere importanța imperioasă de adoptare a unui cadru legislativ conform standardelor internaționale, a fost expediată o adresare Președintelui Parlamentului cu solicitarea examinării în regim prioritar a pachetului nominalizat de proiecte de legi până la finalizarea mandatului actualului Legislativ”, se arată în răspunsul primit din partea Oficiului Avocatului Poporului.

De asemenea, Mihail Cotorobai a expediat un demers „repetat” Procurorului General, Eduard Harunjen. „S-a solicitat întreprinderea măsurilor care se impun pentru persecutarea și intimidarea pentru critici a jurnaliștilor, aspect ignorat cu desăvîrșire de către reprezentanții Procuraturii municipale. În context, am reamintit că dacă în cazul discursului motivat de prejudecată legislația națională nu este perfectă, atunci în ceea ce privește intimidarea și persecutarea jurnaliștilor există norme legale care prevăd sancțiuni pentru asemenea gen de infracțiune, cum ar fi articolul 180, al. 1, din Codul Penal. În demers, de asemenea, am invocat norme și standarde internaționale în domeniu, pe care Republica Moldova s-a angajat să le respecte”, a mai menționat Oficiul Avocatului Poporului în răspunsul oferit redacției AGORA.


Totodată, s-a făcut trimitere la Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: „Atacurile și intimidarea jurnaliștilor și a altor actori media au în mod inevitabil ca efect crearea unei stări de teamă ceea ce afectează grav libertatea de exprimare. Acest efect este cu atât mai puternic cu cât prevalența de atacuri și intimidare este agravată de o cultură a impunității juridice pentru autorii lor. O astfel de cultură a impunității juridice este un indicator de abuz endemic asupra drepturilor omului”.

Vezi și aceste știri
Consilierii municipali au aprobat propunerea de demitere a șefului Î. M. Regia Autosalubritate

Consilierii municipali au aprobat propunerea de demitere a șefului Î. M. Regia Autosalubritate

Socialiștii îi îndeamnă pe colegii de opoziție să țină de cont de posibilitățile financiare ale țării: „În afară de agricultură, mai sunt și alte domenii”

Socialiștii îi îndeamnă pe colegii de opoziție să țină de cont de posibilitățile financiare ale țării: „În afară de agricultură, mai sunt și alte domenii”

Slusari: „Cel târziu mâine dimineață trebuie să identificăm, împreună cu Executivul, soluții pentru fermieri”

Slusari: „Cel târziu mâine dimineață trebuie să identificăm, împreună cu Executivul, soluții pentru fermieri”

Advertoriale
Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

Cine sunt câștigătorii ediţiei online a hackathonului media „Puterea a cincea” și ce idei au adus în concurs

Cine sunt câștigătorii ediţiei online a hackathonului media „Puterea a cincea” și ce idei au adus în concurs

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • După ce am admirat-o mult pe Irina Shayk în corsetul de la Mugler, acum o admirăm pe Celine...
  • Dolphin skin – un nou trend în materie de frumusețe! Iată ce presupune și cât de celebru...
Cele mai populare
  • 1
    Sechestru la Victoriabank? Magistrații ar fi autorizat solicitarea procurorilor privind bunuri de peste două miliarde de lei (DOC)
  • 2
    După o copilărie la limita sărăciei în Rusia, a început o nouă viață în R. Moldova. Povestea lui Ghenadii Eșmekov, stabilit de 53 de ani la Chișinău
  • 3
    Furt de identitate la AGORA: Pozele unei reportere, folosite la crearea unui cont fals pe Facebook (FOTO)
  • 4
    Moldova își așteaptă rândul pentru primirea unui vaccin calificat, capabil să lupte cu infecția de COVID-19
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.