Potrivit PLDM, la votarea „mixtului” s-a admis „o discordanţă a unor norme electorale cu prevederile constituţionale ș în rezultat, încălcarea drepturilor fundamentale constituţionale ale cetăţenilor”.
Lipsa unei reglementări privind cota de participare de cel puţin 1/3 din numărul alegătorilor înscrii in listele electorale la alegerile parlamentare, „împiedică îndeplinirea unei condiţii esenţiale pentru ca organul suprem legislativ să fie unul reprezentativ și să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor”, consideră deputații PLDM.
„Lipsa cotei de participare obligatorii în cazul alegerilor parlamentare, poate crea grave consecinţe principiilor de bază constituţionale cum ar fi statul de drept, suveranitatea naţională, dreptul de a alege și dreptul de a avea o reprezentativitate deplină la constituirea puterii în stat”, argumentează deputații.
Ei aduc exemplul unui candidat care ar putea deveni deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind ales cu un singur vot. „În situaţia în care pentru Președintele Republicii Moldova este stabilită o cotă de participare de minim 1/3 din numărul de alegători, pentru validitatea alegerilor, iar pentru organul Iegislativ suprem nu există prevederi similare, apare pregnant, sub aspect reprezentativ, problema redefinirii formei de guvernământ în Republica Moldova”, conchid autorii.
Amintim că sistemul electoral mixt pentru alegerile parlamentare a anulat pragul minim de validare de o treime pentru alegerea organului reprezentativ suprem. Prin urmare, alegerea deputatului în circumscripție uninominală se va face într-un singur tur, iar învingător va ieși cel ce va obține cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.