„Către președintele Republicii Moldova nu au fost făcute astfel de cadouri. Dacă au fost pentru Guvern, întrebați-i pe cei de la Guvern. Noi de la partenerii noștri externitot ce solicităm, solicităm pentru cetățeni”, a declarat Dodon.

Anterior, și speakerul Andrian Candu declara că nu știe nimic de cele două autospeciale TOMA despre care a vorbit președintele turc în ziua de 18 octombrie la Comrat.

„Vreau să vă spun că ieri, la ora 21:30, au sosit două vehicule pentru combaterea demonstrațiilor în masă, prescurtate TOMA, care au fost puse la dispozițiaMinisterului Afacerilor Interne”, a declarat atunci Erdogan.

De menționat că mașinile TOMA sunt dotate cu tunuri de apă și gaze lacrimogene, cu un rezervor de apă până la 10 mii de litri și 60 de litri de gaze lacrimogene. Astfel de autospoeciale au fost folosite la manifestațiile anterioare din Turcia, Azerbaidjan, Libia sau Zimbabwe.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!