Membrii grupului de lucru au ajuns la concluzia că administrația spitalului nu a avut dreptul să facă această modificare fără acordul fondatorului instituției și anume a Consiliului Municipal Chișinău. Ancheta mai scoate la iveală că directorul spitalului a reorganizat orarul de muncă al unor angajați din secția anesteziologie-reanimare. Astfel, acesta i-a obligat să lucreze 24 de ore, fapt ce contravine Codului Muncii.

„Administrația IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1 în persoana dlui Iurie Dondiuc, director, a demonstrat în activitatea sa promovarea unui management defectuos care nu este orientat spre gestionarea eficientă și corectă a mijloacelor financiare, a bunurilor materiale și a altor resurse disponibile, nu a asigurat transparență în activitatea instituției, nu a implicat colectivul în luarea deciziilor, nu a asigurat condițiile necesare pentru perfecționarea profesională a angajaților”, se precizează în nota informativă.



Și Ministerul de Sănătății a dispus, anterior, efectuarea unei anchete pe acest caz, în baza acelorași plângeri. Rezultatele nu au fost, deocamdată, anunțate.

La data de 2 noiembrie, directorul Spitalului Municipal Ne. 1, Iurie Dondiuc, și-a dat demisia. El a spus pentru AGORA că nu știa concluziile grupurilor de lucru. „Rezultatele pot să fie obiective, dar și subiective. Instituția acum esteîntr-o stare foarte bună, într-o etapă de ascensiune în dezvoltare”, spunea Iurie Dondiuc.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!