Costul anual al tratamentului bolilor asociate fumatului si al pierderilor legate de absența de la locul de muncă, cauzate de tratamentul acestor boli (inclusiv pauzele legate de „necesitatea de a fuma”) este estimat la circa 309 de milioane de dolari SUA, ceea ce reprezintă 3,8% din PIB-ul țării noastre. Conform datelor Băncii Mondiale, costul direct al tratării bolilor imputabile fumatului este estimat la nivel de 6,7% din totalul cheltuielilor pentru sănătate. 

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi în anul 2017, o bună parte a fumătorilor decedează înainte de a împlini vârsta de 65 de ani, iar speranța de viață a unui fumator este cu 13 ani mai mică decât cea a unei persoane care nu fumează. 

Renunțarea la fumat poate aduce beneficii atât pentru sănătate, cât și pe plan financiar. Dat fiind faptul că fiecare al șaselea fumător din Republica Moldova consumă în jur de 20 de țigări pe zi, un an fără tutun i-ar permite să economisească peste 8.000 de lei


Potrivit Băncii Mondiale, bolile provocate de consumul produselor din tutun afectează dezvoltarea capitalului uman. Deși valoarea Indicelui capitalului uman pentru Republica Moldova a crescut de la 0,56 până la 0,58 în perioada 2012-2017, această valoare continuă să fie inferioară mediei regionale, reflectând ratele mai mari ale mortalității premature cauzate de bolile netransmisibile.